
Municipiul Pașcani se pregătește pentru marcarea Zilei Naționale a României, iar orașul începe să capete o imagine festivă. În ultimele zile, administrația locală a continuat lucrările de amenajare specifice acestei perioade. După montarea iluminatului festiv, patinoarului și amplasarea căsuțelor de sezon pe esplanada din zona Vale, au fost montate și steagurile tricolore în întreg municipiu Pașcani.
Manifestările oficiale vor avea loc luni, 1 Decembrie, și vor debuta cu ceremonia de depunere a coroanelor la Monumentul Eroilor, începând cu ora 11:00. La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai administrației locale, instituțiilor publice, unităților militare, cultelor religioase, precum și cetățeni.
Programul continuă la ora 12:30 cu un spectacol artistic dedicat Zilei Naționale, programat să dureze până la ora 15:00. Pe scenă vor urca ansambluri locale, elevi și artiști invitați.
Seara, în intervalul 17:00 – 19:00, este programată aprinderea oficială a iluminatului festiv, urmată de un spectacol de colinde.





