NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Morţii au primit subvenţii de la Direcţia Agricolă la Iaşi

Recent, Curtea de Conturi a Româ­niei a dat publicităţii raportul privind controalele întreprinse în cursul anului 2012. Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Iaşi a ieşit destul de „şifonată“ în urma auditului întreprins de inspectorii CCR, după cum reiese din abate­rile înscrise în paginile raportului. Un prim aspect scos în evidenţă a fost lipsa de organizare a evidenţei creditelor bugetare aprobate.

 

 La DAJ Iaşi s-au mai descoperit abateri în cazul unor înregistrări eronate în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă a unor bunuri, venituri şi garanţii, potrivit aceleiaşi surse citate. Totodată, inspectorii CCR au constatat în urma verificărilor că nu au fost calculate, urmărite şi încasate penalităţile de întârziere pentru neachitarea în termen a chiriilor datorate de către persoanele juridice, ca urmare a închirierii de către DAJ Iaşi a unor bunuri din proprietatea publică a statului român. Conducerii DAJ Iaşi i s-au semnalat anumite plăţi nejustificate, drept ajutoare de minimis, pentru combaterea acţiunii nefavorabile a factorilor naturali, acordate unor producători agricoli. S-au mai descoperit în urma auditului sume determinate eronat de către DAJ ca urmare a neîndeplinirii de către beneficiari a condiţiilor de eligibilitate. Astfel, au fost stabilite supra­feţe de teren eligibile mai mari decât cele reale sau decât cele legale, respectiv beneficiari ai sumelor care erau decedaţi la data efectuării plăţilor sau care nu erau înscrişi în evidenţele Registrului Agricol.

La capitolul Acordarea şi utilizarea Creditului Agricol, instituţia ieşeană a fost prinsă iarăşi în „ofsaid“ de Curtea de Conturi. În cursul anului 2012, CCR a constatat la DAJ Iaşi că s-au efectuat plăţi fără documente justificative pri­vind finanţarea cererilor depuse pentru acordarea alocaţiilor din fonduri publice. Conducerea instituţiei nu a res­pectat destinaţia creditului agricol în va­loare de 306 mii lei, acordându-se fonduri publice necuvenite estimate la 74 mii lei, se mai arată în raportul CCR pe anul 2012. Nu în ultimul rând, în acti­vitatea DAJ Iaşi nu au fost luate toate măsurile necesare pentru imple­men­tarea, dezvoltarea sau actualizarea sistemului de control intern ori managerial şi nu au fost actualizate deciziile privind controlul financiar preventiv propriu, susţin inspectorii CCR în raportul amintit. Contactat telefonic de reporterii „Ziarului de Iaşi“, directorul executiv al DAJ Iaşi, ing. Neculai Olariu, a precizat că aceste date aparţin fostei conduceri a instituţiei. „Abia în septembrie am fost numit. Noi am făcut o contestaţie la procesul-verbal al Curţii de Conturi şi, din câte ştiu, încă nu am primit vreun răspuns. O mare parte din aceste nereguli sunt reale. Aşteptăm însă răspunsul la contestaţia depusă pentru a ne apuca să remediem ce nu s-a realizat anterior“, a declarat Olariu.

Sursa: ZiaruldeIasi.ro

Citește și {loadposition articlescategoryload} – Shortcut

Advertisements

Related posts

Italia: Îngrijitoare româncă arestată. Lovea și umilea bătrâna de care ar fi trebuit să aibă grijă

Redacția

Numere de telefon unde puteţi afla starea drumurilor judeţene sau naţionale

Redacția

Până când mai puteți depune cereri pentru ajutorul de încălzire?

Irina Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site