NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Modificări privind circulația rutieră pe străzile ”Izvoarelor” și ”Mihai Eminescu”. Va fi instituit un sens unic!

Comisia de Organizare a Circulației Rutiere, din cadrul Primăriei Pașcani, a aprobat astăzi proiectul prin care va fi instituită circulația în sens unic pe străzile ”Izvoarelor” şi ”Mihai Eminescu”.

Şedinţa acestei comisii a avut loc astăzi, de la orele 10.00, la sediul administrației locale. Documentul aprobat va ajunge spre analiză pe masa reprezentanţilor Serviciului Rutier Iaşi. 

Conform proiectului adoptat, toate autoturismele care vor intra pe strada ”Izvoarelor” din ”Ceferiştilor”, din faţa magazinului Viosand, îşi vor continua deplasarea spre ”Mihai Eminescu” sau ”1 Decembrie 1918”. Vorbim de zona cea mai aglomerată din fața Liceului Teoretic ”Miron Costin”.

Va fi astfel asigurată şi staţionarea autovehiculelor, ce aparţin locuitorilor blocurilor din zona de acţiune a acestui indicator rutier.

  

Pe aleile adiacente celor două străzi, circulaţia autovehiculelor se va face cu respectarea indicatorului amplasat pe sensul de deplasare.      

Advertisements

Related posts

21 decembrie, ultima ședință de Consiliu Local. Prețul gigacaloriei pe masa aleșilor!

Marius Parteni

Primăria anunță măsuri de protecție a populației. Iată unde puteți primi asistență medicală și apă în zilele caniculare

Marius Parteni

Stop lucrări pe “Grădiniței”, din lipsa unui proiect tehnic! Pasajul rutier peste calea ferată trebuie expertizat tehnic

Marius Parteni
Încarcă...