News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Modernizarea Parcului Peștișorul! Noi modificări pe proiectul ce așteaptă finanțarea

Consilierii locali din Paşcani urmează să dezbată și să voteze o serie de modificări la proiectul “Amenajare zonă de agrement Lacul Peștișorul”. Conform proiectelor suplimentare, la ordinea de zi, este vorba despre modificarea indicatorilor tehnico-economici.

Alexandru Dandu, administrator public și responsabil de proiect pe acest obiectiv de investiții a explicat următoarele:“După ultimele discuții cu ADR-ul, aceștia au ajuns la concluzia că proiectul inițial conținea funcțiuni care puteau să fie interpretate drept activitate economică și, conform ghidului, asta ne putea împinge în zona ajutorului de stat, ne putea reduce finanțarea din bani europeni și creșteau costurile pentru bugetul local. Dat fiind faptul că ne dorim să accesăm întreaga finanțare pusă la dispoziție, adică toți cei 35,5 milioane lei, am decis să schimbăm acele funcționalități. Acest lucru ne-a obligat să modificăm, să reavizăm și să reautorizăm proiectul. Proiectele sunt pentru reprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici și pentru aprobarea bugetului”.

Proiectele vor fi discutate în ședința din 16 aprilie.

  

Related posts

Mirii de aur ai Pașcaniului, sărbătoriți la Primărie

Irina Gherasim

Concluziile discuțiilor care ar trebui să aducă “Pacea de la Pașcani”: Convenții individuale pe o perioadă de 3 luni, stația de Epurare preluată de operatorul județean. Primarul e de acord, unii consilieri nu (VIDEO)

Marius Parteni

Proiectul primarului de revenire la ARSACIS și Apavital nu a trecut la vot. Serviciul de alimentare cu apă va fi preluat de PSA

Marius Parteni
Încarcă...