
Soarta cardurilor sociale din 2026 depinde de ritmul în care Poșta Română reușește să finalizeze distribuirea cardurilor rămase din anul trecut. Până atunci, alimentarea sumelor rămâne incertă și este estimată tot în preajma Paștelui.
Alimentarea cardurilor sociale din programul Sprijin pentru România ar urma să aibă loc și în 2026 în jurul sărbătorilor de Paști, după modelul anilor trecuți. Răzvan Popescu, subsecretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, explică faptul că procesul depinde de finalizarea livrărilor rămase din tranșa anterioară și de confirmările venite de la Poșta Română. El spune că instituția mai are de distribuit aproximativ 15.000 de carduri din pachetul trecut, iar alimentarea lor se va face pe măsură ce poșta confirmă primirea de către beneficiari.
Popescu precizează că ministerul a prelungit hotărârea de guvern până în luna martie pentru ca Poșta Română să poată finaliza distribuția cardurilor rămase. El afirmă că următoarea tranșă pentru 2026 va fi stabilită după închiderea rambursării cererii anterioare, în colaborare cu Autoritatea de Management. În acest moment nu există un calendar exact, dar oficialul spune că, cel mai probabil, alimentarea va avea loc tot în perioada Paștelui, pentru a sprijini beneficiarii înainte de sărbători.
„Încă nu știm momentan. Noi am prelungit HG-ul până în luna martie, tocmai ca Poșta Română să poată să facă livrarea la cardurile acestea, pe care nu au reușit încă să le livreze. Cel mai probabil, ca și în anii trecuți, tot de Paști sau în jurul acestei perioade, vor fi alimentate cardurile în 2026, tocmai în ideea în care să venim în întâmpinarea nevoilor beneficiarilor pentru sărbători”, a precizat Răzvan Popescu, subsecretar în Ministerul Investițiilor pentru „Ziarul de Iași”.
continuare pe ziaruldeiasi.ro


