NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Ministrul Educației: Şcolile vor avea stoc de măşti pentru elevi. Cum vor fi distribuite

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că școlile vor trebui să aibă stocuri de măşti pentru elevii care nu au sau cărora li se rup cele pe care le poartă.

Anisie a precizat că anul școlar 2020 – 2021 a început deja pentru profesori, de la 1 septembrie, și că școlile se pregătesc intens pentru deschidere anului nou școlar.

”A început anul şcolar 20202 – 2021 la data de 1 septembrie. Au revenit în spaţiul şcolii cadrele didactice. Până în 14 septembrie şcolile trebuie să se pregătească, să primească elevii. Acum trebuie să ne pregătim respectând normele sanitare impuse de Ghidul elaborat de Ministerul Sănătăţii. Şi Ministerul Educaţiei a realizat ghiduri orientative, sunt publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei. Am elaborat şi repere metodologice pentru profesori, pentru fiecare disciplină şi fiecare model. Îi ajutăm să reducă decalajele, dacă există”, a declarat Monica Anisie, la TVR1, miercuri seară.

Întrebată dacă într-adevăr va dispărea catalogul în timpul cursurilor, așa cum a declarat anterior, Anisie a răspuns că ”sunt recomandări pentru a eficientiza timpul petrecut în pauze”.

”Trebuie să supraveghem mai atent copii, să fim atenţi dacă respectă normele”, a mai declarat ministrul, pitrivit News.ro.

Anisie a adăugat că unităţile şcolare vor avea stocuri de măşti, atât pentru elevi, cât şi pentru dascăli.

”Şocolile vor avea stocurile necesare pentru a oferi o mască pentru copii si cadrele didactice. De cate ori nu s-a întâmplat să se rupă masca? De aceea, trebuie să existe acest stoc la nivelul unităţilor de învăţământ şi la nivelul ISJ. Le-am spus încă de aseară să îşi facă stocurile”, a mai declarat Anisie.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că se recomandă ca orele în laborator să fie evitate.

”Normele sanitare prevăd ca laboratoarele să fie evitate. Şcoala trebuie să se organizeze astfel încât elevii să nu se plimbe prin mai multe clase, chiar şi în bănci. Dacă în prima zi de şcoală un elev s-a aşezat în banca a treia la fereastră, acolo va sta până la finalul primului semestru”, a mai declarat Anisie.

Sursa: News.ro

Advertisements

Related posts

”PRIETENIE FĂRĂ FRONTIERE” la Colegiul Unirea

Redacția

O nouă ediție a concursului ”Ritmurile copilăriei”, faza zonală, la Pașcani

Oana Cordoneanu

ATENȚIE PĂRINȚI! Locurile la grădiniţele din Iași se ocupă rapid. Grăbiți-vă!

Redacția
Încarcă...