NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Ministrul de externe rus respinge criticile Occidentului în cazul lui Navalnîi

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov respinge criticile statelor occidentale în ceea ce privește arestarea opozantului Aleksei Navalnîi și afirmă că aceste luări de poziție sunt menite să le distragă atenţia cetăţenilor din respectivele ţări de la problemele interne, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Lavrov, cazului lui Navalnîi a avut un ecou în mod atificial în afara Rusiei și în Occident, care a cerut sancțiuni împotriva Moscovei în legătură cu otrăvirea opozantului.

De asemenea, șeful diplomației ruse a declarat că Moscova nu se teme că ar putea să îi fie afectată imaginea în urma ultimelor evoluții din acest caz.

„Probabil că ar trebui să ne gândim la imaginea noastră, dar nu suntem domnişoare care merg la bal”, a adăugat Lavrov în cadrul unei conferințe de presă.

  

Liderul opoziției anti-Putin din Rusia, Alexei Navalnîi, a revenit duminică la Moscova, în ciuda faptului că autoritățile ruse au anunțat că îl vor aresta și posibil condamna la mai mulți ani de închisoare. El a petrecut cinci luni în Berlin, acolo unde a fost tratat în spital în urma otrăvirii cu agent neurotoxic Noviciok.

Opozantul în vârstă de 44 de ani a fost reţinut la controlul paşapoartelor şi urmează să rămână în arest până la decizia unei instanţe; audierea este programată în 29 ianuarie.

După arestarea sa, mai multe țări, printre care și România, și-au exprimat indignarea și au cerut Rusiei să îl elibereze de urgență pe Aleksei Navalnîi.

Cu toate acestea, ministrul de externe rus a menţionat că Germania nu a adus dovezi materiale în sensul că Navalnîi ar fi fost otrăvit şi că Rusia nu consideră că există motive pentru a începe o anchetă penală.

digi24

Advertisements

Related posts

UPDATE – MAE: Autoritățile omaneze confirmă decesul unui marinar român | Atac comis asupra unui petrolier în Marea Arabiei

Redacția

Prima ţară din lume care va testa vaccinul anti-COVID pe cale orală. Care ar fi avantajele acestuia

Redacția

Grecia oferă bani fiecărui tânăr care se vaccinează

Redacția
Încarcă...