NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ministru: Transporturile de banane, fructe exotice, care vin din alte zone decât UE, vor fi mult îngreunate în această perioadă

Transporturile de fructe care vin din alte zone decât UE, așa cum sunt bananele sau fructele exotice, vor fi mult îngreunate în această perioadă, a declarat la Digi24 ministrul Agriculturii, Adrian Oros. El a spus că în ceea ce privește transportul în Uniunea Europeană va fi mai dificil, dar nu se va opri niciodată.

„Toate măsurile luate pentru a diminua consecințele pandemiei s-au răsfrânt și asupra economiei, a agriculturii și a industriei alimentare, inclusiv a comerțului cu alimente, pentru că cu toții trebuie să ne ferim de zonele aglomerate.

La videoconferința cu colegii din UE, am căzut de acord că trebuie să existe acele culoare verzi de transport pentru mărfuri și alimente, așa cum trebuie să existe pentru medicamente și dispozitive alimentare.

S-au creat conexiuni între agenți economici din România și cei din alte state.

Comerțul trebuie să funcționeze pentru că altfel se blochează întregi domenii.

Cu siguranță, mai ales pentru fructele care vin din alte zone decât UE, fructe care nu se produc în UE va fi o problemă în perioada crizei.

Este vorba despre banane, fructe exotice, transporturile vor fi mult îngreunate în acest domeniu. În ceea ce privește transportul în UE va fi mai dificil, dar nu se va opri niciodată”, a declarat ministrul Agriculturii.

În ceea ce privește stocurile, ministrul a subliniat că nu există o problemă de producție sau de aprovizionare, dar că, la începutul crizei a fost sesizată o modificare a comportamentului cumpărătorului.

„Tot atunci s-a constatat și o ușoară creștere a comportamentului cumpărătorului.

Acum constatăm că marfa e din abundență, majoritatea prețurilor, cu excepția celor din import, au revenit la valorile inițiale.”, a spus Adrian Oros.

Potrivit ministrului, în urma închiderii sectorului horeca, beneficiar al produselor micilor producători de fructe, legume și carne, sunt în prezent stocuri foarte mari la unele sortimente.

În ceea ce privește prețurile la alimentele de bază, Adrian Oros a declarat că nu este benefic ca statul să plafoneze prețul la raft și că trebuie să existe o înțelegere între producători, procesatori și comercianți.

„Fiecare să negocieze între ei marja de adaos și de profit, ca să treacă peste criză.

Pe unele filiere de produs oamenii se întâlnesc și ajung la înțelegere.

Dacă lucrurile se vor agrava și unii nu vor respecta aceste reguli va fi nevoie de o intervenție a statului, dar până atunci ANPC și Consiliul Concurenței pot lua măsuri asupra celor care nu respectă regulile.

Nu aș vrea să se ajungă ca statul să impună niște prețuri pentru ca aceste prețuri ar fi arbitrare și primii care ar pierde ar fi producătorii si procesatorii mici, care de regulă sunt români și sunt mici producători.

Ar dispărea exact acei mici producători care sunt majoritate agenți economici români”, a explicat ministrul.

DIGI 24

loading...
Advertisements

Related posts

Angajatii Fiscului vor lua lectii pentru a vorbi frumos cu cetatenii

Redacția

„Relaxarea” din 15 mai are şanse mari să rămână pe hârtie

Redacția

Pleci la munca in strainatate? De acum trebuie sa anunti autoritatile cu 40 de zile inainte

Redacția
Încarcă...