RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Ministerul Finanțelor a decis menținerea unor facilități fiscale pentru cei cu datorii. Pot cere anularea dobânzilor și a penalităților

Ministerul Finanţelor a decis menţinerea unor facilităţi fiscale avantajoase, iar contribuabilii care aveau datorii la buget în 31 martie 2020 pot cere anularea dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale până la 31 martie 2021, inclusiv, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 226/2020, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, debitorii care doresc să beneficieze de amnistierea fiscală prevăzută de OUG nr. 69/2020 trebuie să achite integral obligaţiile fiscale principale restante la data de 31 martie 2020 până la data depunerii cererii pentru anulare, să achite integral obligaţiile fiscale principale şi accesorii restante exceptate de la amnistia fiscală şi să depună toate declaraţiile fiscale obligatorii completate corect şi conform cu realitatea.

O altă facilitate fiscală menţinută de Ministerul Finanţelor până la 31 martie 2021, inclusiv, este eşalonarea simplificată, acordată pentru sume de peste 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice, dispusă prin OUG nr. 181/2020.

Conform MFP, contribuabilii care doresc să beneficieze de această facilitate fiscală trebuie să solicite acest lucru până la 31 martie 2021, să fi depus toate declaraţiile fiscale obligatorii completate corect şi conform cu realitatea, să-şi fi plătit toate obligaţiile bugetare restante la data declarării stării de urgenţă, să nu se afle în procedura insolvenţei sau în dizolvare sau să i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară.

  

Pot beneficia de eşalonarea simplificată şi debitorii care beneficiază deja de eşalonare la plată, conform Codului de procedură fiscală. Eşalonarea simplificată presupune plata unei dobânzi de 0,01% pe zi de întârziere, jumătate din dobânda uzuală prevăzută de Codul de procedură fiscală, fără constituirea de garanţii.

De asemenea, prin acelaşi act normativ, sfera obligaţiilor principale restante pentru care contribuabilii pot beneficia de mecanismul restructurării prevăzut în OG nr. 6/2019 se extinde şi la cele restante în perioada 31 iulie – 31 decembrie 2020. Celelalte termene prevăzute în OG nr. 6/2020 rămân neschimbate (termenul-limită pentru notificarea intenţiei de a beneficia de acest tip de restructurare a obligaţiilor fiscale este 31 martie 2021, iar cel pentru cererea de restructurare este 30 iunie 2021).

digi24

Related posts

Fermierii din județul Iași trebuie să depună mai multe documente la APIA, altfel pierd subvenții importante

Redacția

Motoare electrice de calitate regăsite la Bmes

Redacția

Primăria Pașcani a publicat raportul privind activitatea CLP Ecoserv pentru anul 2022

Răzvan Grecu
Încarcă...