RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Mii de români din Ungaria care muncesc în România stau la cozi la graniță cu toți ceilalți pentru că legea care i-ar ajuta nu se aplică

Mii de români care trăiesc în Ungaria așteaptă aplicarea unei legi care i-ar ajuta zi de zi. Este vorba despre alocarea unei benzi speciale celor care muncesc în România, dar locuiesc în țara vecină. Actul normativ are nevoie de norme metodologice. Până apar acestea, navetiștii de peste graniță stau la rând, alături de toți ceilalți care intră în țară.

Conform unor date neoficiale, cel puțin 3.000 de români locuiesc în Ungaria, în apropiere de Borș. Peste 500 dintre lucrează în țară, ceea ce înseamnă că trebuie să treacă de controlul de la frontieră de două ori pe zi.

Ovidiu Lazăr, român rezident în Ungaria: “Se stă câte o oră, oră și jumătate, chiar și două. Oameni cu copii în mașină, e foarte complicat. Am văzut o femeie care pur și simplu plângea în mașină, cu copilul, e foarte greu. Cineva trebuie să se gândească la noi.”

Cristian Vereș, român rezident în Ungaria: “Ne gândim cu groază că din 8 februarie probabil vor reîncepe școlile și acest lucru va duce la o aglomerare și mai accentuată”.

  

De anul acesta ar trebui ca, la venirea din Ungaria, românii să aibă alocată o bandă specială în punctele de trecere a frontierei. Legea inițiată de un deputat UDMR a fost promulgată de președinte în septembrie 2020, însă normele de aplicare nu au fost nici acum elaborate.

Szabó Ödön, deputat, inițiatorul legii: “Nu înțeleg de ce se amână această problematică, am o nemulțumire clară, pentru că legea este promulgată și ar fi trebuit să aibă normele de aplicare în 90 de zile, la sfârșitul anului trecut. Trebuie fluidizare și acest lucru trebuie să îl rezolve statul, nu accidental un polițist de frontieră sau altul”.

Comisar-șef Laura Bondar, purtător de cuvânt ITPF Oradea: “Poliția de frontieră a făcut toate demersurile necesare pentru facilitarea trecerii frontierei de către lucrătorii transfrontalieri, urmând ca după emiterea normelor de aplicare să se procedeze la implementarea controlului efectiv.”

După aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, achiziționarea de case sau terenuri în estul Ungariei a fost o adevărată modă printre români. I-au atras prețurile și impozitele mai mici decât cele din țară.

digi24

Related posts

Șoferii trec granița în Ungaria pentru a face plinul / La cea mai apropiată benzinărie, motorina e cu până la 3 lei mai ieftină / Prețul motorinei și benzinei este în continuare plafonat în Ungaria

Redacția

Canalele rusești pro-război critică decizia lui Putin de încetare temporară a focului în Ucraina: „O adevărată nebunie”

Redacția

Operațiune sustenabilă: Caii înlocuiesc utilajele într-o pădure britanică / Animalele de tracțiune extrag copacii bolnavi sau prăbușiți

Redacția
Încarcă...