RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Mesaj ferm de susținere din partea liderului PNL Iași pentru contracandidatul lui Dumitru Pantazi la alegerile din 2016

Liderul PNL Iași a făcut ieri la Pașcani o declarație în privința viitorului candidat al formațiunii politice pentru fotoliul de primar al municipiului la alegerile locale din anul 2016.

Cristian Adomniței, cel care ocupă și funția de președinte al Consiliului Județean, i-a îndemnat pe cei prezenți să privească cu mare încredere generația nouă din PNL, atât de la nivel local cât și județean.

Tot el a mai spus că nu crede că municipiul Pașcani este unul “roșu” și că oamenii își doresc un primar gospodar.

  

 Nu cred că Pașcaniul este un oraș roșu. Au fost așteptări mari. La alegerile trecute ați votat cu gândul la  un om mai bun, un gospodar, dar din păcate, cu tristețe ați constat că nu este așa. Să privim către generația nouă, care vine din urmă. Un om care muncește aici, creează locuri de muncă, care nu a plecat din Pașcani, ci dimpotrivă își dorește binele acestui oraș ca și pentru binele lui. Această generație este reprezentată aici de Marius Pintilie. Avem soluția de oameni pentru viitorul municipiului“, a susținut Cristian Adomniței, președintele PNL Iași.   

Consilierul Marius Pintilie pare să fi înțeles mesajul liderilor județeni, iar în cuvântul său a ținut să precizeze:“Lucrurile sunt complicate de când suntem în Consiliul Local. Nu că nu am avea idei, nu pentru că nu am avea soluții pentru Pașcani, ci pentru că efectiv suntem 4 la 11. Orice idee am avea sau propunere cu care venim la discuții, nu suntem ascultați. Efectiv suntem ignorați indiferent de ce am spune. Sperăm ca în 2016 vom avea o altă balanță în Consiliul Local și vom avea o altă normalitate, în sensul în care vom avea o colaborare și pășcănenii să aibă de câștigat“, a menționat Marius Pintilie.  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Declarație politică senator Sorin Lazăr: Necesitatea unui Cod al Integrității

Redacția

Filiala locală a PSD se pregătește de alegeri

Răzvan Grecu

Raport de caz la TELEM: Pășcăneanul Dumitrașcu aruncă în aer PSD Iași

Redacția
Încarcă...