NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Membrii Sanitas au ieșit în stradă, acuzând lipsa de personal. Cazurile COVID cresc de la o zi la alta, iar medicii sunt epuizați

Cazurile de infectări cresc de la o zi la alta, iar în spitale medicii dau semne de epuizare. Sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă pentru a trage un semnal de alarmă. Nu există suficient personal medical, iar sporurile promise încă din starea de urgenţă nu au ajuns la toţi cei care lucrează în sistem.

“Respectaţi-vă promisiunile!” Este mesajul pe care medicii, ambulanţierii, asistenţii şi întreg personalul din sănătate l-au transmis din faţa Guvernului.

Viorel Huşanu, președintele Sanitas București: “Fac foarte, foarte multe ore suplimentare neplătite. Încă mai aşteaptă acel supliment de risc promis în luna martie”.

Un spor de 500 de euro promis în starea de urgenţă şi care nu a fost luat nici până acum de toţi cei care au lucrat direct cu persoane infectate.

Iulian Pop, reprezentant Sanitas: “Cel mai probabil vom lua o decize internă de a ne adresa instanţelor de judecată pentru că astăzi guvernul nu doreşte să revină la perioada anterioară”.

O altă problemă reclamată este lipsa de personal. Medicii sunt epuizaţi, o parte au renunţat din cauza stresului, o parte s-au pensionat anticipat.

Răzvan Gaie, asistent spitalul Sf. Ioan: “Toată legistlaţia în vigoare permite doar angajări pe o perioadă strictă de 30 de zile şi nimeni nu mai vine dacă nu are o siguranţă a locului de muncă”.

Guvernul a promis că va debloca posturi. 1.000 le-au fost promise celor de la Ambulanţă după o discuţie cu Ludovic Orban.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov are peste 2.000 de solicitări zilnic, aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a lunii octombrie. Iar jumătate din aceste apeluri sunt pentru testare COVID la domiciliu, adică nu reprezintă urgenţe.

Gheorghe Chiş, indicat ambulanţă: “Va trebui să fie un telefon separat pentru asta. Dacă 112 va fi asaltat, ajungem la pierderi ale cazurilor de urgenţă.”

Reprezentanţii sindicatelor din sănătate vor merge şi mâine la Guvern, unde speră să fie primiţi în audienţă de premierul Ludovic Orban.

observator

Advertisements

Related posts

Ajutoare pentru incalzire, la iarna, familiilor cu venituri reduse. Vezi cat da statul

Redacția

MAI răspunde apelului lansat la nivel european şi are forţe pregătite pentru a fi trimise în Australia

Redacția

A vrut să-şi facă singur dreptate într-o comunitate de romi. Un italian s-a dus înarmat cu un pistol ca să recupereze o datorie

Redacția
Încarcă...