NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Medicii continuă să descopere noi moduri în care coronavirusul atacă organismul uman

Doctorii continuă să descopere noi căi prin care coronavirusul atacă omul. Poate afecta nu numai plămânii, dar și rinichii, inima, creierul, chiar și degetele de la picioare. Toate acestea au făcut ca specialiștii să reevalueze COVID-19 și să se gândească la noi modalități de tratament, scrie The Washington Post.

Noul coronavirus pare un maestru al deghizării. De la începutul pandemiei, au fost o mulțime de relatări despre cum funcționează. Invizibil, ne invadează corpul.

Oamenii au o relație interesantă cu virusurile. Adesea ne gândim că microbii sunt niște invadatori străini, dar de fapt unii „locuiesc” pe termen lung în corpul nostru, pe pielea noastră, în intestinele noastre și în alte organe. Multe dintre aceste microorganisme, cum ar fi bacteriofagele, ne protejează, de fapt, de alte bacterii ce ne pot face rău.

Virusurile sunt atât de combinate cu ADN-ul uman, încât 8 la sută din genele noastre provin de la vechi microorganisme.

Există însă o controversă. Sunt virusurile organisme vii? Nu se pot reproduce singure, așa că „deturnează” echipamentul nostru celular pentru a se multiplica.

O cheie. Cum intră un coronavirus în corpul uman?

Coronavirusul face asta prin intermediul „coroanei” sale, în fapt niște protuberanțe de origine proteică. Virusul se folosește de forma acestor proteine ca de o „cheie” pentru a deschide „ușa” celulelor.

Și ca orice intrus deștept, odată intrat, virusul „se deghizează”, schimbând aparența fizică a proteinei și mascând-o cu un înveliș de zaharuri (glicani) pentru a păcăli „alarma”, adică sistemul nostru imunitar.

Odată ce pătrunde în celulă, virusul poate să-și elibereze materialul genetic și se multiplică.

Mai multe detalii pe digi24.ro

loading...
Advertisements

Related posts

Nutriționist: Grătarul – cea mai nesănătoasă metodă de preparare a cărnii. Apar substanțe cancerigene

Redacția

Prof. dr. Diana Cimpoeșu trage un semnal de alarmă: „Rugăm ieşenii să respecte regulile stabilite de autorităţi. Este esenţial pentru viaţa lor”

Redacția

Familie din Sirețel mușcată de un dihor

Răzvan Grecu
Încarcă...