NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Medic ieşean, despre pelerinaj: “Dumnezeu vă aude rugăciunile mai bine din biserica dumneavoastră decât de pe un pat de ATI”

În contextul în care ieri la Iaşi a fost înregistrat un record al numărului de pacienţi testaţi pozitiv cu Covid – 856 de persoane, medicul Răzvan Socolov şi-a exprimat opinia cu privire la pelerinajul religios care urmează să aibă loc în oraş de hramul Sf. Parascheva. 

“Stimaţi credincioşi, tot respectul pentru dorinţa de a va reculege printr-un ritual care ţine mai mult de adulaţie decât de credinţă, dar trebuie să realizaţi ce se întâmplă. Este o situaţie critică, pentru voi şi pentru aproapele vostru de care trebuie să aveţi grijă conform preceptelor creştine. Fără să vreţi, îi puteţi face rău. Dacă sunt restricţii pentru orice adunare, cum vedeţi acest pelerinaj?”, a precizat prof. dr. Socolov în postarea sa.

Mai mult, medicul acuză nepăsarea autorităţilor române, însă mai ales a celor ieşene, care, deşi responsabile de gestionarea situaţiei, în acest moment au ales să tacă. “Haideţi să gândim cum ne putem proteja singuri. Vaccinul este o soluţie. Dar şi vaccinaţi putem transmite boala. Evitarea aglomerărilor este măsura complementară esenţială. Moaştele vă vor aştepta la Iaşi şi peste un an. Dumnezeu vă aude rugăciunile mai bine din biserica dumneavoastră decât de pe un pat de ATI. Să fim creştini arătând că nu risipim darul sănătăţii venit de la Dumnezeu”, a mai completat medicul ieşean.

ziaruldeiasi.ro

  
Advertisements

Related posts

Fermierii care ard miriştile riscă reducerea subvenţiilor sau chiar excluderea de la plată

Redacția

Mesajul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, despre marşul LGBTQ din centrul Iaşului

Redacția

Ultimii bani pentru terenurile agricole, plătiți fermierilor din județ

Redacția
Încarcă...