RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Mărturia unui fost angajat român al abatorului german cu aproape 1000 de alţi români infectaţi: „Îmi auzeam colegii plângând de durere noaptea“

Un fost angajat român al abatorului din Germania unde majoritatea celor infectaţi sunt conaţionali povesteşte într-un interviu acordat Deutsche Welle condiţiile de coşmar în care erau nevoiţi să muncească, relatează Digi 24.

Peste 1.500 de muncitori s-au infectat la fabrica de procesare a cărnii Tonnies din Gutersloh, aproape 1000 dintre ei fiind români, în condiţiile în care aceasta n-a respectat niciun fel de reguli sanitare  pentru a-şi proteja angajaţii. Dar neregulile la acea fabrică nu se opresc aici.  

În interviul acordat Deutsche Welle, un fost angajat român care a lucrat timp de doi ani la fabrică a povestit că a fost obligat să muncească ore suplimentare fără plată şi că erau 12, chiar şi 13 ore de lucru zilnic. Ritmul era încetinit când se făceau controale, iar atunci când erau bolnavi erau prost trataţi.  

„Era foarte rău când eram bolnavi: maiştrii ţipau la noi că pur şi simplu nu trebuie să ne declarăm bolnavi. Odată ce am avut o răceală urâtă şi au ţipat la mine. Atunci m-am oprit.”  

  

Potrivit Digi 24, românul spune că în interiorul abatorului erau condiţii foarte grele de muncă: „Era foarte frig şi umed, liniile de asamblare se mişcau foarte repede. I-am auzit pe colegi plângând noaptea de la atâta durere. Mâinile le erau umflate cu totul, dar ne-am încurajat unii pe alţii şi ne-am spus să răbdăm”.  

„Un prieten de-al meu m-a rugat să-l iau cu mine, a vrut cu adevărat să lucreze în Germania. I-am spus: ia cel puţin destui bani de buzunar pentru a-ţi cumpăra un bilet înapoi spre casă. A fost un sfat bun, pentru că după o singură zi la Tonnies, prietenul meu nu a mai rezistat şi s-a întors în România”, mai spune românul.  

În privinţa condiţiilor de cazare acesta spune că stăteau şi 14 persoane într-un apartament pentru care plăteau 200 de euro de persoană. „A fost întotdeauna foarte aglomerat, uneori erau 10, 12 sau alteori chiar 14 persoane într-un singur apartament. Chiria lunară era de 200 de euro de persoană.”

ADEVARUL

Related posts

Blinken: Statele Unite rămân „preocupate” de vizita Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului în China și de eforturile Beijingului de „a restrânge și manipula această deplasare”

Redacția

Depozit al Crucii Roşii din orașul ucrainean Odesa, distrus într-un incendiu cauzat de un atac rusesc cu rachete

Redacția

Budăi: Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salarii şi pensii

Redacția
Încarcă...