Astăzi, 13 mai, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, în parteneriat ccu E-ON/ Delgaz Grid, desfășoară o serie de activități dedicate Zilei Informării Preventive, evenimnent organizat ori de câte ori data de 13 pică într-o zi de marți.
Între orele 10:00-14:00, în zona Palas Mall Iași, ieșenii sunt invitați la punctul de informare preventivă, unde salvatorii le oferă sfaturi utile despre cum să se comporte în cazul producerii unor situații de urgență. Tot astăzi, în intervalul 09:00 – 16:00, se desfășoară Ziua Porților Deschise în toate subunitățile de intervenție din Iași, Pașcani și Târgu Frumos, oferindu-le cetățenilor ocazia să vadă îndeaproape cum acționează echipele de intervenție.
Evenimentul are un mesaj clar: „Ghinionul îl previi, dacă știi să intervii!”. Deși „Marți, 13” este percepută de mulți drept o zi cu ghinion, specialiștii ISU atrag atenția că, de cele mai multe ori, adevăratul ghinion este lipsa informării. Prin urmare, publicul este încurajat să adopte un comportament preventiv pentru a evita situațiile neplăcute care pot apărea în locuințe sau în gospodării.
Pentru mai multe detalii despre cum să vă pregătiți pentru situații de urgență, accesați platforma www.fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația DSU din AppStore sau Google Play.
„Preveniți ghinionul! Fiți pregătiți!” este sloganul care însoțește această zi specială, organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență încă din anul 2011, ca parte a unei campanii europene de conștientizare.
Nu lăsați ghinionul să decidă pentru voi. Informați-vă, pregătiți-vă și fiți în siguranță!