NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Magazinele Lidl își schimbă programul începând de luni, 30 martie

Magazinele Lidl își schimbă programul începând de luni, 30 martie. Anunțul a fost făcut atât pe paginile de social media ale lanțului de supermarketuri, cât și pe site-ul oficial. „În această perioadă, responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi și, pentru că ne dorim să fim #ImpreunaInSiguranta, magazinele noastre vor avea de-acum un program special. Am luat această decizie în acord cu măsurile impuse de autorități și din grijă pentru angajații noștri din magazine, cei care acum se află la datorie pentru ca noi toți să avem produsele necesare în aceste zile dificile.”, e anuțul făcut de Lidl. Noul program afișat este, de luni 30 martie, următorul: Luni – Sâmbătă: 07:30 -21:00, Duminică: 09:00 -18:00. Excepţie de la acest program fac magazinele din oraşele în care autorităţile locale au emis reglementări speciale privind programul de funcţionare al supermarketurilor.

De asemenea, Lidl îi roagă pe clienții sub 65 de ani să evite pe cât posibil intervalul orar 11-13, pentru a oferi persoanelor în vârstă, care au dreptul să iasă din case doar între aceste ore, posibilitatea să facă cumpărături: „Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi, mai ales în această perioadă. Pentru că este atât de important să fim solidari și să îi protejăm pe cei care au nevoie mai mare, odată cu noile reglementări impuse de autorități, am schimbat intervalul orar rezervat persoanelor din categoriile vulnerabile. Astfel, te rugăm ca, între 11.00 și 13.00, să le acorzi prioritate la cumpărături și să alegi alt interval orar pentru cumpărăturile tale. Hai să fim #ImpreunaInSiguranta!”

observatortv.ro

loading...
Advertisements

Related posts

Reacția lui Pintilie după comunicatul ANI:”Voi contesta decizia! Nu am contracte cu Primăria sau alte instituții publice. Se dorește discreditarea mea!” (VIDEO)

Marius Parteni

Bacăul îi dă o palmă Iașului în scandalul autostrăzii A8. „Vrea să ne bage cuțitul în spate”

Redacția

Un nou caz de pestă porcină în județul Iași. Ședință la Prefectură pentru dispunerea măsurilor necesare

Redacția
Încarcă...