NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Lucrările de împrejmuire a terenului de rugby, din zona vale, în blocaj

Execuția lucrărilor de împrejmuire a terenului de rugby, din zona vale, au fost întârziate de Primăria Pașcani. Entitatea condusă până pe data de 28 octombrie 2020 de Dumitru Pantazi, a întârziat eliberarea autorizației de construcție, potrivit afirmațiilor furnizate de Leonard Ursu, reprezentantul uneia din firmele implicate în lucrare.

Autorizația de construcție a fost eliberată acum două săptămâni de zile, după cum ne-a declarat Leonard Ursu, din partea Meridian Motor Service. El susține că au fost achiziționate materialele necesare realizării gardului. Acum sunt în lucru în curtea societății, iar după ce vor fi ansamblate vor fi duse pe suprafața unde trebuie montate.

Termenul de execuție a lucrării, prevăzut în contractul semnat în data de 16 iulie, era de patru luni de zile.

“Am prezentat toate documentele din care să rezulte că societatea mea are și acest obiect de activitate. FAB Casa Nouă răspunde de proiectul tehnic, în timp ce noi de partea de construcție. Termenul de finaliziare a lucrării este de patru luni de zile, dar sperăm să terminăm în două luni. Sunt ceva modificări pe partea de Studiu de Fezabilitate, pe care le vom rezolva”, spunea la data semnării contractului Leonard Ursu, proprietarul Meridian Motor Service.   

Valoarea lucrării este de 208.395 lei. Termenul de execuție va fi cel mai probabil întârziat. Din informațiile societății care a câștigat licitația, va solicita o prelungire a calendarului, care nu este pe placul beneficiarului lucrării, Colegiul Tehnic CF ”Unirea”. În acest sens, se dorește un acord din partea Consiliului Local, cel care a aprobat banii pentru investiție.

Cealaltă firmă implicată în această lucrare este FAB Casa Nouă, reprezentată de Florin Bodnar.

Advertisements

Related posts

Tunuri de sute de mii de lei la Primăria Ruginoasa

Redacția

Utilaje în leasing de peste 3 milioane de lei la Primăria Pașcani

Marius Parteni

Numărul solicitărilor de locuințe sociale, în creștere la Pașcani

Ema Roman
Încarcă...