NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Lista viitoarelor trotuare ce vor fi reabilitate, va fi făcută publică de municipalitate! 

Acțiunea de modernizare a trotuarelor de pe Aleea 22 Decembrie, din zona vale, va fi continuată și de alte acțiuni similare în perioada următoare. La nivelul Primăriei va fi stabilită o listă cu viitoarele lucrări ce vor fi realizate.

Totul ține și de capacitatea aparatului administrativ de a pregăti documentațiile aferente acestor lucrări.

Advertisements

“Ne dorim să realizăm mai multe astfel de lurări, precum cele de pe 22 Decembrie. facem acum o inventarieire a acestora și urmează să întocmim o listă de lurări, după care se va interveni”, a explicat Cristian Rățoi, viceprimarul municipiului.

Primăria Pașcani, prin Serviciul de Gospodărie Comunală și Locativă, a început modernizarea unor trotuare , din proximitatea Liceului Tehnologic „Mihai Busuioc”. Au fost înlocuite bordurile și refăcute aleile pietonale.

Advertisements
  
Advertisements
Advertisements

Related posts

Condamnat cu întârziere, Vasile Creţu se întoarce victorios primar la Cotnari

Redacția

Încep lucrările la noul sediu al Bibliotecii Municipale. Contractul a fost semnat cu o firmă din Roman

Ema Roman

Sprijin financiar de la Consiliul Județean pentru biserici din județul Iași. Trei dintre ele sunt din zona Pașcani

Oana Cordoneanu
Încarcă...