NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Legătura dintre titrul de anticorpi și Doza 3. Ce spun specialiștii ieșeni de la UMF

Posibilitatea de vaccinare cu a treia doză i-a determinat pe ieşeni să meargă către laboratoarele de analize din Iaşi pentru a-şi determina nivelul anticorpilor în urma imunizării anti-COVID din urmă cu 5-6 luni de zile. Reporterii „Ziarului de Iaşi” au discutat la cele mai mari laboratoare de analize din municipiu, şi răspunsul este unanim: se fac teste de anticorpi pe bandă rulantă. Medicii şi cercetătorii pe care i-am consultat atrag însă atenţia că interpretarea testelor de anticorpi poate fi înşelătoare. Nu există o unitate de măsură universală pentru determinarea anticorpilor, deci rezultatele de la laboratoare nu corespund unele cu celelalte. Mai important, nu există niciun studiu ştiinţific care să spună care este nivelul (sau titrul de anticorpi) de la care suntem protejaţi. Specialiştii explică: testele arată doar că avem anticorpi, dar nu pot să ne spună cât de protejaţi suntem. Astfel că sfatul acestora este unul singur: vaccinarea cu a treia doză este sigură şi sporeşte protecţia oferită deja de dozele administrate.

„A fost cea mai căutată analiză”

Unul dintre cele mai mari laboratoare din Iaşi a avut şi o promoţie în luna septembrie la preţul testului pentru depistarea anticorpilor neutralizanţi în sânge: 90 de lei faţă de 130 de lei. Laboranţii acestuia, întrebaţi de reporterii ziarului, au explicat că toată luna au avut nenumărate cereri de acest fel. „Au fost oameni vaccinaţi, dar şi nevaccinaţi. Unii au vrut să ştie dacă au trecut prin boală, alţii dacă mai au anticorpi după ce s-au îmbolnăvit, dar cel mai mulţi au fost cei care voiau să ştie câţi anticorpi au ca să îşi dea seama dacă se vaccinează sau nu. Cred că a fost cea mai căutată analiză luna asta”, au explicat cei care lucrau la un punct de recoltare din centrul oraşului.

Dacă se infectează, persoanele vaccinate fac forme mult mai uşoare

  

Conf. dr. Liviu Oprea, medic de familie şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, filiala Iaşi, explică faptul că nu ştim exact nivelul de la care suntem protejaţi, atunci când ne verificăm anticorpii. Însă există studii ştiinţifice care arată faptul că persoanele vaccinate sunt mult mai protejate de infectare, iar dacă se infectează, fac forme mult mai uşoare decât cele nevaccinate. „Nu ştim dacă titrul respectiv de anticorpi te protejează sau dacă tu ai mai mult decât altcineva înseamnă că ai o protecţie mai mare. Nu ştim toate lucrurile, altfel le spuneam din start şi trimiteam oamenii să îşi facă teste de anticorpi şi să se vaccineze doar cei care nu mai au. Ce ştim sigur este că vaccinarea este singura cale de a ne proteja”, a explicat conf. dr. Liviu Oprea.

Acesta spune că datele existente în momentul de faţă arată că sunt multe persoane care, odată cu răspândirea variantei Delta, încep să se reinfecteze după şase luni de zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Iar studiile referitoare la infectarea persoanelor vaccinate sunt complicat de realizat, fiindcă la ele participă de regulă persoane care sunt conştiente, vor să se vaccineze şi care sunt atente chiar şi după vaccinare. „Şansa lor de reinfectare este astfel mult mai mică, pe când mulţi dintre cei care s-au vaccinat, în realitate nu s-au mai păzit ulterior. În pandemia aceasta se lucrează în condiţii de incertitudine, şi când se lucrează în astfel de condiţii, măsurile luate sunt poate mai exhaustive, faţă de ceea ce am fi făcut dacă am fi ştiut mai multe”, a precizat conf. dr. Liviu Oprea.

„Nu putem spune că mai mulţi anticorpi înseamnă o protecţie mai mare”

Prof. dr. Radu Iliescu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF), specializat în farmacologie, spune că singurul lucru pe care-l putem afirma cu certitudine este că vaccinarea este sigură. Acesta a explicat că studiile ample realizate, spre exemplu, în Israel, arată faptul că la şase luni de zile după vaccinare, în contextul virulenţei tulpinii Delta, este şansa să te infectezi, chiar dacă eşti vaccinat. Formele dezvoltate de persoanele vaccinate sunt însă mult mai uşoare. De aceea, verificarea nivelului de anticorpi se justifică doar din curiozitate personală, dar nu are relevanţă ştiinţifică. „Un test ne arată, dacă anticorpii sunt peste limita de control, că aceşti anticorpi există în sânge. Nu putem spune că mai mulţi sau mai puţini arată o protecţie mai mare sau mai scăzută, nu există o relaţie liniară. Să o spunem simplu: o persoană cu un titru de anticorpi de 200 nu înseamnă că are şanse de cinci ori mai mari să facă COVID-19 decât cineva cu un titru de 1.000. Studiile acestea sunt greu de făcut, trebuie să înrolezi oameni cărora să le măsori titrul de anticorpi şi să îi laşi în populaţie să se infecteze, de aceea nu avem un răspuns definitiv. Putem trage concluzia din studiile populaţionale că la şase luni de la vaccinare există o şansă să faci boala dacă eşti expus la tulpina Delta”, a explicat prof. dr. Radu Iliescu.

Continuare pe ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

Creștere îngrijorătoare a numărului de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul total al infecțiilor cu coronavirus a depășit 21.000

Redacția

Medicii de familie din Iași se oferă să vaccineze adulţii împotriva difteriei

Redacția

A băut până a căzut din picioare

Ema Roman
Încarcă...