RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Lapte și Carte 2024. Dezbatere regională, la Iași, despre viitorul programului de lapte în școli

Reprezentanți ai autorităților locale, județene și ai inspectoratelor școlare, directori de unități de învățământ, reprezentanți ai patronatului producătorilor și distribuitorilor de lapte, elevi, profesori, părinți – cu toții vor participa, miercuri, de la ora 14:00, la Iași, la dezbaterea „Lapte și Carte”, organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Dezbaterea își propune să aducă în prim-plan exemplele de bună practică în implementarea Programului pentru școli, dar și să identifice soluții pentru problemele care continuă să afecteze distribuția laptelui și a produselor lactate către elevi, prin oferirea unui cadru de dialog în care fiecare parte implicată să-și poată susține opinia și să poată prezenta expertiza sa în domeniul acesta.

Moderat de jurnalistul Mihai Peticilă, co-fondator Edupedu.ro, evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, inspectoratelor școlare județene, centrelor județene ale Agenției pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), directori de școli, producători de lactate / procesatori și distribuitori de produse lactate, precum și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și asociațiilor de părinți.

Măsuri educative, prin promovarea unor comportamente de consum sănătos când vine vorba de alimente în programul cu finanțare europeană

Programul pentru școli (cunoscut și sub numele de Lapte și corn) a fost inițiat ca program national în 2002, iar din 2007 a devenit program european. Programul pentru școli a fost extins, în 2023, cu încă 6 ani — pentru perioada 2023-2029. Pe lângă distribuția laptelui și a produselor lactate către copii, programul prevede si măsuri educative, prin promovarea unor comportamente de consum sănătos când vine vorba de alimente. De asemenea, este și un sprijin pentru producătorii și procesatorii de lapte din România. Astfel, Programul pentru școli a devenit unul dintre cele mai cunoscute programe implementate la nivel național.

În 2023, au fost modificate unele dintre condițiile de organizare a programului, prin introducerea unor noi criterii de atribuire a contractelor. De asemenea, a crescut numărul de zile de distribuție pentru lapte și produse lactate de la 3 la 5 zile/săptămână pentru fiecare preșcolar și elev din ciclurile primar și gimnazial.

  

continuare aici

Related posts

De ziua Francofoniei, elevii de la Colegiul “Sadoveanu” au lansat al doilea număr al revistei SAC À DOS

Ema Roman

Două medii de 10 la examenul de Bacalaureat în Pașcani. Felicitări Maria Grigoriu și Diana Târpescu de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”!

Marius Parteni

Pe timpul verii, grădinițele din Pașcani vor fi deschise prin rotație

Diana Marcu
Încarcă...