NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Lămuriri suplimentare cu privire la activitatea de închiriere a sălii de sport de la CSM Pașcani

Unul dintre administratorii sălii de sport de la Clubul Sportiv Municipal a adus astăzi lămuriri cu privire la modalitatea prin care sala este închiriată de către doritori. Alin Râșcu a explicat astăzi că în 2020, din cauza pandemiei accesul în sala de sport a fost interzis pentru activități sportive în majoritatea lunilor din an.

Acesta a adus lămuriri și cu privire la faptul că într-un an de zile ar fi fost încasați doar 10.000 de lei din activitatea de închiriere. Conform celor declarate de Râșcu, sala de sport este închiriată doar câteva luni pe an, atunci când vreamea de afară este rece.

Mai mult, în timpul săptămânii programul sălii de sport este încărcat, astfel că ar fi foarte puține intervale de timp în care sala de sport poate fi închiriată de doritori.

Administratorul sălii de sport a mai spus că sistemul perceperii de donații în loc de plată a chiriei sălii a fost introdus de Bogdan Mandric, directorul CSM Pașcani, în anul 2019. Confom acestui sistem de plată, toate sumele rămâneau la club, ocolindu-se astfel obligația de a transmite către bugetul local 50% din chirie.

  

În prezent la Clubul Sportiv Muncipal Pașcani se desfășoară o misiune de audit a Primăriei Municipiului Pașcani, entitatea sportivă nefiind auditată până acum. NewsPascani.com a scris vinerea trecută că încasările pentru anii 2019 și 2020 au fost mici, iar ele nu s-au făcut în baza unui document de închiriere, ci pe chitanțe de donații.

Advertisements

Related posts

Doi adulţi şi un copil surprinşi în timp ce dormeau pe o bancă din oraş! Când se deschide centrul social la Paşcani?

Ema Roman

A fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare Axa rutieră strategică 1 Iași – Suceava

Redacția

20 de familii din Pașcani au depus solicitare pentru ajutor în privința achiziției unei centrale

Marius Parteni
Încarcă...