NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

La Iași, gravidele au fost trimise să își facă teste COVID în privat

În Iași există două maternități de stat, Maternitatea „Cuza Vodă” și Maternitatea „Elena Doamna”, iar aceasta din urmă a fost desemnată de la începutul stării de urgență prin ordin al Ministrului Sănătății să primească eventualele cazuri de paciente depistate pozitiv cu COVID.

Deși la început au existat nemulțumiri din partea personalului medical de acolo, la finalul lunii martie având loc un protest al personalului care refuza să primească o pacientă suspectă, între timp au încercat să se organizeze cât mai bine. La cealaltă maternitate din oraș, la „Cuza Vodă”, de la începutul stării de urgență au fost luate două măsuri care au stârnit numeroase nemulțumiri în rândul viitoarelor mămici care s-au văzut puse în fața unor decizii la care nu se așteptau.

Astfel, înainte de a se interna, femeile care urmează să nască trebuie să realizeze contracost un test de depistare a COVID-19, testul fiind realizat la un laborator privat pentru suma de 250 de lei. Acest lucru le-a indignat pe viitoarele mămici care au susținut că spitalul ar trebui să suporte costul. „Sincer, nici nu ar trebui să îl plătim din banii noștri”.

Citiți continuarea pe  presshub.ro.

Advertisements

Related posts

Ministrul Sănătății: Fiecare școală va trebui să aibă o sală pentru izolarea elevilor care prezintă simptome respiratorii

Redacția

Soarele poate distruge COVID-19 în 30 de minute. Anunțul făcut de cercetătorii americani

Redacția

Cum va fi vremea în regiunea Moldovei în următoarele două săptămâni

Redacția
Încarcă...