NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea legii prin care sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, a anunțat Administrația Prezidențială.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Potrivit proiectului adoptat, nu se vor mai acorda nici cele aflate în plată.

Anunțul Administrației prezidențial vine după ce Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat că nu a sesizat Curtea Constituțională pentru legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. Asociația Foștilor Parlamentari înaintase o petiției Avocatului Poporului în care cerea sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

„Nu am sesizat Curtea Constituțională. Termenul a expirat ieri. Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate”, a declarat Renate Weber, pentru Digi24.ro.

  

Asociația Foștilor Parlamentari susținea că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistrații, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „crează legea” să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.

De asemenea, asociația susține că abrogarea acestui „drept” „aruncă în derizoriu activitatea legislativă a parlamentarilor”. „Totodată, adoptarea acestui act legislativ aduce în discuție teoria drepturilor câștigate, fiind un drept conferit prin lege, la fel ca pensiile de serviciu ale magistraților”, se mai arată în petiție.

Asociația Foștilor Parlamentari se plânge și că termenul de „pensie specială” vehiculat în diferite medii ale societății, este „manipulatoriu și menit a crea confuzie și repulsie” în rândul populației.

digi24

Advertisements

Related posts

Bugetarii se vor pregăti de tăieri salariale? Anunţul lui Florin Cîțu

Redacția

VESTI BUNE! Protestele transportatorilor impotriva politelor RCA au dat roade. Conducerea ASF este convocata in Parlament

Redacția

Două locuri de muncă la Centrul Militar Zonal

Redacția
Încarcă...