RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Klaus Iohannis a încuviințat cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe

Președintele Klaus Iohannis a încuviințat cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, acuzat de DNA că a luat mită 22 de tone de tablă. Cererea a fost înaintată ministrului justiției.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 5 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor și pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

DNA îl acuză pe Alexe căar fi primit mită 22 de tone de produse din tablă. Ministrul ar fi pretins mita respectivă pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru monitorizarea favorabilă a măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

digi24

  

Related posts

Școala Gimnazială Gâștești își schimbă numele

Răzvan Grecu

Patru noi zone semaforizate în Pașcani! Iată care sunt acestea!

Marius Parteni

Poliţia Locală răspunde sesizărilor primite de la pășcăneni, cu privire la desfăşurarea recensământului

Redacția
Încarcă...