NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Justiția ieșeană își bate joc de această fată paralizată, accidentată de un comisar al Gărzii de Mediu

Luna aceasta se fac patru ani de când Ana Maria Tănasă a fost accidentată grav, pe o trecere de pietoni din Valea Lupului, de un influent comisar al Gărzii de Mediu. Dintr-o fată veselă de 15 ani, a ajuns ţintuită la pat, paralizată: doar ochii i se mai mişcă. Procesul a tărăgănat inadmisibil.

La anul, în aceeaşi perioadă, şoferul vinovat va scăpa de pedeapsă, deoarece aceasta se va prescrie dacă nu se ajunge la sentinţă. Ieri, la ceea ce trebuia să fie ultimul termen al dosarului 16326/P/2005, părinţii fetei au încercat să înduplece judecătorii aducând-o şi pe fiica lor, în scaunul cu rotile, în faţa instanţei. Sunt disperaţi: nu mai au bani de medicamente. Magistraţii au decis însă admiterea în dosar de „noi probe“, fluturate de şoferul vinovat, şi implicit fixarea unui nou termen: 14 ianuarie. Copila a fost cărată pe braţe de jandarmi, până la etajul unu al Judecătoriei, apoi, după dezbaterea din sală, a fost luată din nou pe sus şi coborâtă la parter. Tatăl fetei nu a mai putut răbda ieri şi a izbucnit, la ieşire. Banii şi influenţa comisarului par a fi mai puternici decât dreptatea lor. Relatare de la un proces care îţi sfâşie inima, dar care te umple şi de revoltă. „Nu se mai poate aşa ceva… Şoferul vinovat a adus alte probe la dosar. Iar judecătorul le-a ad­mis. Face aşa de ani de zile, şi îi merge“, spunea ieri, plângând, tatăl copilei.

„La anul, dosarul se va prescrie, şi aici vor ei să se ajungă. Să scape! De asemenea, şoferul vinovat a depus la dosar o expertiză, făcută de către el, în care scrie că avea o viteză de 40 km/h atunci când a lovit fata pe trecere. În condiţiile în care ea a fost târâtă pe capota maşinii 30 de metri“, a spus, exasperat, tatăl fetei. Familia victimei, oameni fără influenţă, simpli, aşteaptă finalizarea dosarului pentru a putea să primească daunele cuvenite de la firma de asigurări, de care au atâta nevoie. Cheltuielile cu medicaţia şi nevoile fetei sunt foarte mari acum, peste condiţiile de trai ale familiei, iar cu banii de la firma de asigurări oamenii ar putea încerca un tratament de specialitate, şi chiar operaţii în străinătate, în speranţa că Ana Maria îşi va mai reveni, măcar parţial. Până atunci, fata aşteaptă ca Justiţia să facă dreptate. Culmea, dosarul a fost trimis de către procurori în instanţă abia după trei ani de la producerea faptei. 

Ana Maria a fost accidentată pe trecerea de pietoni de la Rombat pe data de 2 decembrie 2015, în timp ce mergea spre şcoală. Ea avea pe atunci 15 ani, şi a fost lovită de un autoturism Logan condus de comisarul Gărzii de Mediu Eugen Sandu, un personaj influent în Iaşi, care a fost inclusiv director al Agenţiei de Mediu.. Fata a ajuns la spital în comă, fiind ţinută în viaţă de către aparate, timp de câteva săptămâni. A ieşit din comă după o lună de zile, iar pentru că nu a beneficiat de proceduri de recuperare de ultimă generaţie, ea a rămas în aceeaşi stare. Din toate probele dosarului rezultă atât săvârşirea de către autor a faptei, cât şi faptul că accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni. Au fost audiaţi martori, au fost făcute rapoarte de expertize criminalistice, schiţe şi planşe foto întocmite de către poliţişti ajunşi la faţa locului. De altfel, sunt fotografii cu şoferul vinovat care indică locul unde a avut loc impactul cu corpul fetei, pe trecerea de pietoni.

detalii  pe www.ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

500 de tablete pentru elevii din Ciurea

Redacția

Ucis în casă de omul străzii pe care îl adusese să se încălzească. Cine a anunțat crima!

Redacția

Peste o sută de copii au fost agresați sexual și alte sute au trăit cel mai urât coșmar! Statistica DGASPC Iași dezvăluie adevărul

Redacția
Încarcă...