NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Județul Iași se află sub cod galben de instabilitate atmosferică

 

 

Toată țara se află luni, până la ora 15.00, sub coduri portocaliu sau galben, potrivit avertizărilor actualizate transmise de Administrația Națională de Meteorologie. Codul portocaliu avertizează că în mai multe județe din sud-vest va fi instabilitate atmosferică accentuată și se vor înregistra ploi în cantități însemnate.

  

 

În județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. 

Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60…70 l/mp. 

Potrivit codului galben, până la ora 15.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

PNL acuză: Loturi destinate construcției de locuințe atribuite în condiții preferențiale (VIDEO)

Marius Parteni

Italienii, încurajați să vină în România: „E un adevărat paradis și costă puțin”

Redacția

Tinerii din Pașcani fac curățenie în Parcul Municipal: „Prin noi, cei mici, să-i educăm pe cei mari”!

Teona Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site