
Judeţul Iaşi se clasează pe locul şase în ţară după numărul noilor cazuri de coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore.
Conform raportării Grupului de Comunicare Strategică, în ultima zi, în judeţul nostru au fost înregistrate 390 de cazuri de infectări. Pe primul loc în ţară se situează municipiul Bucureşti cu 1475 de cazuri, pe locul II este Constanţa cu 747, iar pe III Clujul cu 495 de cazuri.

Cea mai mare rată de infectări raportată la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile este înregistrată în judeţul Sibiu, respective 7,98, pe locul II este Braşovul cu 7, iar pe III Constanţa cu 6,89. În judeţul Iaşi rata este de 3,2 la 1.000 de locuitori.

Până astăzi, 25 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 440.344 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 313.885 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 9.739 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Mai jos aveţi graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcţiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.347 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 10.541 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.11.2020 (10:00) – 25.11.2020 (10:00) au fost raportate 168 de decese (99 bărbaţi şi 69 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 57 decese la categoria de peste 80 de ani.
157 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 8 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.402. Dintre acestea, 1.205 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.974.996 de teste. Dintre acestea, 35.575 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.524 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.051 la cerere.


