NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Italia a eliminat carantina pentru cei care vin din Bulgaria. România rămâne pe “lista neagră”

De ieri, 22 septembrie, autoritățile din Italia au eliminat impunerea carantinei de 14 zile pentru persoanele care sosesc din Bulgaria. Pentru români, însă, măsura rămâne în continuare obligatorie cel puțin până la data de 7 octombrie.

Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a semnat o nouă ordonantă care prevede că toți cetățenii care sosesc din Bulgaria în Italia vor completa o declarație pe propria răspundere, dar nu vor mai fi obligați să se autoizoleze 14 zile la domiciliu.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ministrului italian de Externe, Bulgaria a trecut de pe lista C (țările pentru care obligația de autoizolare de 14 zile este în vigoare la întoarcerea pe teritoriul italian) pe lista B, cea care include destinațiile europene din care este permisă călătoria fără niciun tip de carantină.

Măsura a intrat în vigoare de ieri, 22 septembrie 2020, după publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței ministerului Sănătății.

Din păcate, noua ordonanță nu modifică restricțiile pentru români, care trebuie să efectueze în continuare carantina obligatorie de 14 zile, la sosirea în Italia. De asemenea, trebuie să completeze un formular cu date personale, scrie ilreporter.it.

Măsura rămâne în vigoare cel puțin până la data de 7 octombrie.

observator

Advertisements

Related posts

VIDEO: Explozia din Beirut: “Am fost in război. Nu am văzut niciodată aşa ceva”

Redacția

Destinație de vacanță: E supranumită „marea de la munte” și e stațiunea cu cel mai pur aer din România

Redacția

Angajații din instituțiile publice vor rămâne acasă, în șomaj tehnic, prin rotație

Redacția
Încarcă...