RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

IPS Teofan: „Să primim împărtăşania după modalitatea cu care Biserica ne-a obişnuit“

„Să primim împărtăşania după modalitatea cu care Biserica ne-a obişnuit, nu se cuvine să schimbăm rânduielile“, spune Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Declaraţia vine după ce Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut o serie de recomandări restrictive cu privire la revenirea credincioşilor în biserici după momentul 15 mai.

Biserica Română a anunţat că, în acest weekend, pe 17 mai, peste tot în ţară, inclusiv la Iaşi, slujba de Sfânta Liturghie va fi organizată cu participarea credincioşilor în curţile lăcaşelor de cult, însă credincioşii nu se vor putea împărtăşi. Reprezentanţii Bisericii au anunţat că va fi amânată Sfânta Împărtăşanie până ce va fi găsită o soluţie în acord cu celelalte biserici ortodoxe, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a avut o predică duminica trecută în care a militat întocmai pentru continuarea împărtăşaniei în forma în care este şi astăzi, insistând asupra importanţei acestui gest şi a păstrării tradiţiilor bisericeşti.

„(…) Să ne întoarcem cât mai devreme la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, să o primim după modalitatea cu care Biserica ne-a obişnuit de foarte multă vreme, pentru că nu se cuvinte conjunctural şi în raport cu anumite situaţii – mai grave sau mai puţin grave – să schimbăm rânduielile noastre în Biserică. Dacă schimbăm ceva acum, ne pregătim apoi să schimbăm ceva mai mare ulterior, de aceea e bine să ne ataşăm, să fim puternic înrădăcinaţi în respectarea rânduielilor pe care le-am moştenit de la sfinţii noştri înaintaşi, ca şi cei care vin după noi să primească aceeaşi modalitate în care ne-am născut şi noi în Biserică“, a spus IPS Teofan în predica sa.

  

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a spus şi în începutul cuvântării sale că toţi credincioşii, împreună cu preoţii, se roagă pentru momentul în care se vor întoarce cu toţii în biserici, moment care speră ca să ajungă cât mai repede, unde să ne bucurăm împreună „împărtăşindu-ne cu sfintele taine“.

„În calitate de credincioşi, mirenii din bisericile noastre, alăturându-se preoţilor de la sat şi de la oraş, ne rugăm ca normalitatea vieţii bisericeşti să fie la ea acasă, să se arate, să se mărturisească, să se releveze“, a mai spus IPS Teofan.

Dezbaterea în jurul tainei Sfintei Împărtăşanii a apărut după ce, în urmă cu câteva zile, Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut o serie de recomandări cu privire la revenirea credincioşilor în biserici după momentul 15 mai, când se încheie starea de urgenţă. INSP propune ca bisericile să îşi poată deschide porţile în momentul relaxării măsurilor doar sub condiţii foarte stricte. Spre exemplu, se propune purtarea de măşti pentru toţi cei care intră în biserică, atât preoţii, cât şi enoriaşii, iar în ceea ce priveşte distanţarea socială se recomandă „respectarea unei suprafeţe de 8 metri pătraţi per persoană“.

Bisericile vor trebui să pună la dispoziţia oamenilor dezinfectant pe bază de alcool, şi toţi cei care intră în biserică trebuie să îşi dezinfecteze mâinile. Totodată, odată intraţi în biserică, oamenii nu vor săruta sau vor atinge obiectele de cult, este recomandat ca în locul acestor gesturi ca enoriaşii să îngenuncheze sau să se încline în faţa acesta. Binecuvântarea se va oferi de la o distanţă de cel puţin un metru.

Despre împărtăşanie, INSP a recomandat ca aceasta să nu se ofere decât dacă nu pot fi asigurate linguriţe sau pahare de unică folosinţă. 

„Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mânerele uşilor, obiectele de cult, icoanele, supra­feţele. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericeşti/religioşi, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase“, se mai menţionează în recomandările INSP.

ZIARUL DE IASI

Related posts

A avut noroc că a chemat ambulanța la timp

Răzvan Grecu

Proiect: În creșe și grădinițe se vor monta obligatoriu camere de filmat, iar părinții vor putea avea acces oricând la imagini

Redacția

Ce au găsit pompierii chemați în Lespezi să scoată din fântână un cadavru

Marius Parteni
Încarcă...