Președintele Klaus Iohannis a avut cuvinte de apreciere pentru organizațiile umanitare și românii care s-au prezentat de la începutul conflictului dintre Rusia și Ucraina la graniță pentru a le oferi refugiaților hrană, haine și adăpost.
”Avem o catastrofă umanitară care a făcut sute de mii de ucraineni să-și părăsească casele, să se refugieze. O parte din ei au ajuns în România unde sunt foarte bine primiți. Românii s-au dus imediat în vamă, i-au așteptat cu hrană, cu haine și au continuat aceste acțiuni. Le mulțumesc românilor și organizațiilor umanitare care au fost din primele ore în vămi.
Merită subliniat că și autoritățile și-au făcut datoria. Începând cu forțele MAI, primării, consilii județene, și-au organizat munca, au adus forțe din alte părți și într-un timp record s-au organizat.
Oamenii care sunt refugiați în fața războiului sunt în situații disperate, mulți dintre ei au venit fără nimic. Noi oferim tot ce se poate oferi în aceste situații. Primesc hrană, îmbrăcăminte, se întocmesc acte acolo unde nu sunt cele necesare. E o situație pe care nu și-a dorit-o niciun ucrainean și niciun român dar noi vom încerca să facem față. Nici
» Citește continuarea pe pagina autorului



