NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Investiții de primăvară în piața deal, pe partea căilor de acces

Piața din zona deal a municipiul Pașcani va beneficia în acest an de o serie de lucrări de modernizare, în jurul amplasamentului. Vorbim de trotuarele și calea de acces dinspre Spitalul CF.

În ședința ordinară a Consiliului Local, ce a avut loc în ultima zi din luna martie, consilierul Constantin Nemțanu (PNL) a solicitat prevederea unor lucrări urgente ce țin de organizarea activității. Vorbim de lucrări de reabilitare a căilor de acces și unele urgente.

Șefii Primăriei Pașcani au anunțat că în cazul pieței din vale, prioritatea este demararea lucrărilor grație proiectului de care se vorbește de ani de zile.

„În piaţa din vale avem acel proiect, pe care sper să-l începem cât mai rapid. În zona deal, nu avem nimic programat, de aceea odată cu lucrările de plombare ale oraşului, vom avea lucrări pe zonele de care se discută”, a explicat primarul Marius Pintilie. 

  

De la preluarea conducerii Primăriei, actuala administrație a realizat mai multe activități de igienizare și organizare a comerțului în cele două piețe. O mare problemă va apărea atunci când se va discuta despre relocarea comercianților din zona vale, pe perioada lucrărilor de investiții și modernizare.

Advertisements

Related posts

Cetățenii din Verșeni și Mitești au scăpat de calvar. Drumul comunal a fost asfaltat

Marius Parteni

Consilierii locali au hotărât cine face parte din Consiliile de Administrație ale Eco Salubritate și Prest Serv Apa!

Răzvan Grecu

Proiect în dezbatere: Persoanele juridice și fizice care au construit pe domeniul public fără contracte de închiriere, vor putea încheia astfel de acte!

Răzvan Grecu
Încarcă...