NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Investiția de la Barajul Lunca pe masa comisiei pentru Transport și Energie din Senat

Întâlnire importantă pentru viitorul investiției de la Barajul Lunca Pașcani. Marți, 9 februarie, comisia pentru Transport și Energie din cadrul Senatului României va discuta despre acest obiectiv.

 

 

  

Subiectul ședinței a fost propus de parlamentarul Florin Constantinescu. Au fost contactați să participe reprezentanți de la HidroElectrica, Apele Române și de la ministerele Mediului, Energiei, Finanțe, Justiție și Dezvoltării.“Am convocat părțile implicate și ministerele responsabile pentru a discuta despre viitorul acestei investiții. Sunt două puncte pe ordinea de zi, legat de acest subiect: transferal investiției de la HidroElectrica la Ministerul Mediului și identificarea sursele de finanțare pentru contiuarea lucrărilor”, ne-a declarat senatorul Florin Constantinescu, membru în comisia pentru Transport și Energie din cadrul Senatului României.

 

 

În acest moment de inviestiția de la Barajul Lunca se ocupă cei de la HidroElectrica, dar datorită situației financiare lucrările la Pașcani au fost sistate. Investiția începută în anul 1986 este blocată momentan.  

Advertisements

Related posts

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã, a întreprins o serie de mãsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri

Redacția

TV național: „Comuna din Iași unde nimeni nu primește ajutor social și nu există șomeri”

Redacția

Reduceri de până la 56% în oferta „Trenurile Zăpezii” 2016

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site