NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Interviu cu tânărul adoptat de norvegieni, Valentin Gâtlan: „Să nu vă fie frică să riscați! Luptați pentru ceea ce vă oferă plăcere, și încercați!”

Într-o lume în care oamenii se complac în situații, cunoaștem și cazuri în care unii luptă pentru un vis, pentru evoluție. Are 24 de ani, neîmpliniți și este ca și adoptat de Norvegia, țara care are cele mai ridicate prețuri la bunuri și servicii din întreaga Europa.

De ce menționăm acest aspect? Ei bine, astăzi vom face cunoștință cu Valentin Mihai Gâtlan, tânărul care s-a îndrăgostit de acest ținut încă din facultate, atunci când a accesat o bursă Erasmus. Open mind, Mișu, cum îi spun prietenii s-a înscris în acest program, fiind singurul din cei 140 de studenți. Nu au existat regrete pe atunci ci doar o valiză de vise. Scrie și vorbește fluent nu doar româna ci și engleza, și mai nou, dintr-o ambiție proprie, norvegiana.

  

Ar fi ajuns jurnalist, în România, dacă era să se limiteze doar la finalizarea studiilor universitare ieșene, dar lui norocul i-a surâs altfel. Admite că încă din frageda copilăria se vedea un om sociabil, își dorea să lucreze cu oameni și spune el, nu s-a îndepărtat prea mult de acest țel.

Volda, Norvegia, asta a găsit pe liste atunci când a trebuit să aleagă destinația de studii. A luat-o de la zero și nu s-a plâns. Despre riscuri, încercări, ambiție, planuri de viitor și sfaturi pentru tineri aflăm astăzi într-un interviu.

 

Cum te descrii? Cine este Valentin Gâtlan?

O persoană zâmbăreață, optimistă, sociabilă și mereu pe drumuri, departe de casă.

Ce îți doreai să devii când erai mic?

Sincer să zic, nu mai țin minte. Probabil îmi doream să ajung să lucrez cu oamenii, ceea ce s-a și întâmplat.

Ce școli ai urmat? Ce ai luat bun de la fiecare ciclu de învățământ?

Am absolvit Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani, profilul de filologie intensiv engleză. Aici am învățat o limbă străină pe care o folosesc în fiecare zi. Probabil dacă urmam alt profil, îmi era mult mai greu în afara României, sau poate nici nu plecam de pe meleagurile noastre. Iar după liceu am ales Facultatea de jurnalism de la Iasi, din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”.

Ce facultate ai urmat? De ce ai ales-o?

Jurnalismul de la Iași a fost una dintre cele două opțiuni pe care le-am avut după liceu. Vroiam să continui pe comunicare. SNSPA-ul de la București a fost una dintre alegeri, însă era prea departe de casă, așa că am ales Iașul. Nu regret.

Când a fost inoculată în experiența ta, ideea de a pleca în Norvegia?

În primul an de facultate, 2011/2012, am avut ocazia să merg cu bursă de schimb în afara pentru un semestru. Vroiam să ies din rutină și să experimentez un sistem educațional străin încă din liceu. Așa că interesul pentru acest schimb universitar, numit Erasmus, a început. Țin minte că în anul meu eram 140 de studenți, iar eu am fost singurul care a aplicat pentru program.

De ce Norvegia?

Norvegia doar s-a întâmplat să fie pe liste. Nu aveam în plan să ajung așa de sus pe hartă. Mă gândeam la Spania, Italia sau Franța, dar acolo era obligatoriu să susții examenele în limbile respective. Nu aveam nici o treabă cu ele. Am avut 8 ani de franceză încă din școala generală, dar să fim serioși. Așa că m-am interesat de Norvegia, de micul orășel Volda și am aflat că totul se susține în limba engleză. Așa că am aplicat pentru Colegiul Universitar din Volda.

Alegerea a fost un risc pe care mi l-am asumat. Bursa care mi-a fost alocată a fost de 500 de euro pe lună, în ciuda faptului că aici îți trebuie cel puțin 1,000 euro. Dar am primit ajutor atât financiar, cât și moral din partea familiei.

Cât ai stat acolo și care a fost atracția, de ai ales să te întorci acolo, ori de câte ori ți s-a oferit ocazia?

Inițial semnasem un contrat pe un semestru. Iar asta se întâmpla la mijlocul lui 2012. Aproape de sfârșitul semestrului am realizat că Volda mai merită o șansă.Chiar mă atașasem de sătuc, de oamenii de aici, dar și de noii prieteni internaționali pe care mi-i făcusem pe parcursul primului semestru. Iar școala era cu totul diferită. Totul era pus în practică. Aici a început și relația mea cu fotografia. Așa că am insistat la Iași să-mi extindă șederea și pentru al doile semestru. Lucru pentru care am primit și bursă.

După experiența Erasmus care a durat un an întreg m-am întors în Iași să termin facultatea. Și deja începusem să-mi fac planurile de întoarcere. Iar în 2014, august, începeam deja cursurile de la colegiul de aici, un curs care a durat un an. Un an intensiv de limbă norvegiană.

Aveai 20 de ani când începeai să relaționezi cu semenii în limba engleză. Cât de greu a fost?

Nu a fost greu deloc. Bine, poate la început până m-am obișnuit. Dar școala generală și liceul mi-au venit de ajutor, deorece fusesem în clase cu intensiv de engleză.

Cum stai la capitolul <dorul de casă>?

Ok, să zicem. Evident că mi se face dor de România, și de Pașcani. Dar vin de cel puțin o dată pe an în țară. Cel mai des vara, că așa reușesc să mă văd cu toată familia.

Mai ai frați?

Da. O soră și un frate.

Cum au primit ei vestea că cel mai mic frățior părăsește România pentru studii?

Sincer să spun, ei au fost primii care m-au susținut să plec prima oară. Țin minte că mama nu vroia să vin aici, din diverse motive, că sunt prea mic, că e departe și tot așa. Însă ei m-au ajutat și susținut și au reușit să o convingă și pe mama.

Norvegia…ne întoarcem aici. Sunt stereotipuri în ceea ce privește această țară. Cum sunt oamenii de acolo?

Sunt diverse stereotipuri în orice țară, nu-i așa?

Însă, ce pot să spun?!  Sunt persoane destul de reci și destul de închise. Dar nu e nimic de condamnat. Majoritatea au fost crescuți printre munți și fiorduri, iar comunicarea cu ceilalți a fost destul de redusă, însă sunt oameni deștepți, calmi, responsabili și cu gândire logică. Au o cultură destul de diferită față de a noastră, asta pot să afirm.

În ultima vreme, din păcate, au existat neînțelegeri, ca să nu le spunem scandaluri vis-a-vis de educația copiilor. Cum percepi tu lucrurile, având în vedere că ai învățat și în România și în Norvegia. 

Nu aș putea veni cu multe detalii aici, dar știu că sunt diferențe culturale, sociale sau de mentalitate. Sistemul educațional aici, sau asistența socială este mult mai strictă decât a noastră și de aceea sunt aceste neînțelegeri. Se respectă foarte mult legea, iar daca aceasta este încălcată, câtuși de puțin, se pedepsește conform legii, indiferent de rasă, sex, religie etc.

Ai avut tendința să renunți la acest trai din altă țară? Ai vrut să te întorci vreodata, definitiv în România, sau ai în plan să faci asta?

Desigur. Din când în când mă gândesc oare cum ar fi fost să rămân în țară după facultate. Nu regret faptul că am plecat. Am învățat o limbă nouă, experimentez un sistem nou, am întâlnit foarte mulți oameni de peste tot în lume și toate acestea m-au ajutat și m-au format ca om. Mental, educațional, profesional, etc.

În ultima perioadă m-am gândit la viitorul meu și mă văd în România la un momentdat. Însă nu acum. Mai am o groază de învățat de pe aici.

Ce îți lipsește de la noi?

Hm, cred că cel mai mult căldura oamenilor. Prieteniile adevărate. Aici relația între două persoane e destul de rece și distantă. Noi suntem altfel.

Printre altele, mâncarea, băutura, ieșitul în oraș, prețurile și tot așa.

Când ai fost ultima oară acasă, în Pașcani și ce ai găsit schimbat? În bine, în rău.

În vara lui 2015 am fost ultima dată în Pașcani. Tot timpul se schimbă câte ceva acasă, iar ultima dată se lucra la esplanadă și la scările mari. E foarte bine că, într-ul fel sau altul, treburile evoluează în oraș. E mereu plăcut să vin acasă, chiar dacă nu petrec mult timp.

Cum putem descrie cariera ta până în acest moment?

OK. Chiar destul de bine. La momentul respectiv am trei joburi cu jumătate de normă. Lucrez la un bar, la o cafenea și la colegiul universitar ca asistent internațional aici în Volda. Probabil ultimul menționat îmi place cel mai mult. Ajut studenții internaționali care vin în Volda cu acomodarea, organizez diferite evenimente pentru ei, îi duc și aduc de la aeroport și tot așa. Trăiesc mereu într-un mediu internațional. Iar celelalte două joburi îmi oferă o cunoaștere mai amănunțită a societății norvegiene. Toate trei solicită atât limba norvegiană, cât și limba engleză.

Ce proiecte ai în desfășurare? Știm că îți place să surprinzi, prin poze momentele frumoase pe care le întâlnești? E doar o pasiune – fotografia?

Pentru moment fac un master în jurnalism documentar, pe lângă muncă. Defapt ar trebui să zic că lucrez pe lângă facultate. Tocmai am terminat un curs de fotografie documentară și plănuiesc să face câteva proiecte vara asta când vin acasă. Voi aplica ce am învățat până acum acasă. Multe proiecte în desfășurare nu am. Totul se petrece pe moment sau în funcție de inspirație și timp liber. Nu am planuri mari de dinainte. Însă am o pasiune pentru fotografia de portret și cea documentară. Lucru ce și studiez, cum am mai precizat.

Fotografia este o pasiune. Destul de tânără. Și a început aici în Volda. Primul meu lucru învățat în Norvegia. Sper să devină mai mult decât o pasiune, însă treaba aceasta necesită timp și răbdare. Cu încetul se poate rezolva.

Vrei să transmiți ceva celor de acasa?

 

Să nu le fie frică să riște. Să lupte pentru ceea ce le oferă plăcere și să încerce. Dacă nu riscam să vin aici în Norvegia cu bursă de studiu, probabil nu ajungeam niciodată așa de sus. Și faptul că m-am reîntors, le-am învățat limba, sistemul și le demonstrez zi de zi prin muncă că adevărații români nu sunt așa cum credeau ei, spune multe. 

Advertisements

Related posts

Grefierii din Pașcani protestează

Redacția

Urmările codului galben de vijelie

Teona Gherasim

În prima zi de muncă, trei români au furat coletele unei firme de curierat din Germania

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site