Școala din satul Hârtoape, comuna Vânători, în care învață aproximativ 250 de elevi, mai are nevoie de aproximativ 160 mii lei pentru a fi finalizate lucrările de investiții care au început în anul 2008.
Din primele fonduri aprobate la acea vreme a fost reabilitat parțial grupul sanitar din curtea unității de învățământ, cel vechi fiind aproape impracticabil. Cum unitatea de învățământ are mare nevoie de lucrări de reabilitare și la corpul de școală, senatorul PSD Florin Constantinescu a solicitat ministerului Educației să includă unitatea pe lista cu investițiile ce vor primi finanțare de la minister în aceast an.
O altă investiție importantă a cărei finanțare trebuie asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este sistemul de canalizare, epurare a apelor uzate și alimentarea cu apă din comuna Tătăruși. Investiția este în faza de licitație.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}