
Pașcani ar putea avea, în curând, o zonă pietonală temporară în inima orașului. Consilierul local Vlad-Andrei Macovei a transmis o solicitare oficială către administrația locală, prin care propune transformarea unui segment din strada Ștefan cel Mare într-un spațiu destinat exclusiv pietonilor, în fiecare weekend.
Potrivit propunerii, zona vizată se întinde între trecerea de pietoni din fața magazinului Profi și trecerea de pietoni din fața Oficiului Poștal, pe sensul de mers Centru – Poștă. Aceasta ar urma să fie închisă traficului auto începând de vineri, ora 17:00, până luni dimineață, la ora 06:00.
Măsura ar presupune restricționarea completă a accesului auto, nstalarea de bariere mobile și semnalizare rutieră temporară și asigurarea accesului pentru vehiculele de urgență și utilitate publică.
„Scopul acestei inițiative este de a încuraja mobilitatea pietonală, de a crea un spațiu sigur şi accesibil pentru familii, copii şi seniori, de a stimula activitatea comercială locală și de a contribui la reducerea traficului şi poluării în zona centrală”, a transmis consilierul Vlad-Andrei Macovei.
Întrebat de jurnaliști, în cadrul conferinței de presă de astăzi, 11 iulie 2025, care este părerea sa despre inițiativa consilierului Vlad Macovei, primarul Marius Pintilie a respins propunerea, argumentând că închiderea centrului ar duce la aglomerarea altor străzi deja solicitate în weekend, precum Grădiniței și Nicolae Iorga, și ar crea dificultăți privind locurile de parcare. Acesta a precizat că orașul nu își permite în prezent o astfel de măsură și le recomandă pășcănenilor să se plimbe în alte zone, precum Esplanada sau zona din spatele Parchetului.
„Am primit și eu propunerea scrisă, i-am răspuns astăzi că nu sunt de acord cu această propunere, pe motiv că ar trebui să aglomerăm strada Grădiniței și Nicolae Iorga, deja două străzi aglomerate chiar în weekend, pentru că este traficul spre Iași și dinspre Iași. Ar trebui să mutăm toate locurile de parcare de acolo și să le ducem… unde? Nu știu, în zona din spatele blocurilor, unde deja, seara, la ora 18:00-19:00, nu mai găsești un loc de parcare. Din punctul meu de vedere, s-ar crea un alt deranj pentru o altă categorie de pășcăneni.
Eu le recomand pășcănenilor care vor să se plimbe cu bicicleta, care vor să facă o plimbare, să meargă în zona din deal, din spate de la Parchet, care este frumoasă. Avem Esplanada, unde se pot plimba cu bicicletele, pot sta la socializare.
Din punctul meu de vedere, noi nu ne permitem astăzi, dat fiind traficul din Pașcani, să închidem zona centrală. Acesta este punctul meu de vedere și mi-l mențin, chiar dacă poate părea așa fermecător să ai zona din centru liberă pentru biciclete, plimbări.
Deci, nu sunt de acord. Acesta este răspunsul meu.”, a transmis primarul Marius Pintilie.


