14112019Thu
Last updateSat, 16 Nov 2019 7pm



Legea privind accesul la servicii de sănătate pentru copii şi persoanele în condiţii de vulnerabilitate fără CNP-promulgată de preşedinte

 

 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a legii care permite copiilor şi mai multor categorii de persoane aflate în condiţii de vulnerabilitate să aibă garantat accesul la servicii de sănătate gratuite, chiar dacă nu deţin cod numeric personal.

 

Proiectul de lege, adoptat în 18 septembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi completează Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.

Conform prevederilor adoptate, serviciile medicale vor fi asigurate pentru copii cu vârsta de până la 18 ani, persoane cu handicap, femei însărcinate, lăuze şi victime ale traficului de persoane, în cazul în care acestea nu sunt înscrise în registrele de stare civilă şi nu deţin cod numeric personal. Prevederea este valabilă şi pentru bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse.

O altă categorie care va beneficia de măsură o reprezintă persoanele reţinute, arestate sau deţinute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă.

Potrivit actului normativ, persoanele în cauză, în momentul în care vor solicita servicii medicale, vor declara că nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă. În cazul copiilor de până la 14 ani şi al persoanelor cu handicap, declaraţia va fi formulată de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale. Furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz.

Legea prevede că ‘niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la îngrijiri medicale din cauza neînregistrării naşterii sale în actele de stare civilă’.

 sursa www.radioiasi.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.