Mănăstirea „Sfânta Treime”, întemeiată de Sfântul Nectarie din Eghina, este aşezată în interiorul arid şi deluros al insulei, pe locul numit Paleochora (Vechiul Oraş), la şase kilometri de oraşul Eghina.
La începutul secolului al XX-lea, pe când Sfântul Nectarie era director al Şcolii Rizarios din Atena, mulţime de mireni obişnuia să meargă la dânsul pentru a se mărturisi şi a primi sfat duhovnicesc. Câteva dintre ucenicele sfântului voiau să intre în viaţa monahală, iar Sfântul Nectarie nădăjduia să poată afla o mănăstire pentru ele în vecinătatea Atenei. Povestindu-i-se despre o mănăstire ruinată din Eghina, lângă Paleochora, el a mers acolo în luna septembrie a anului 1904, însoţit de trei dintre fiicele sale duhovniceşti. Au aflat un mic paraclis închinat Maicii Domnului – „Izvorul Tămăduirii” – şi două chilioare păzite de o bătrână ce trăia din mila creştinilor din partea locului. Mica obşte a ţinut o priveghere de toată noaptea, rugând pe Dumnezeu să le ajute la rezidirea mănăstirii, dacă aşa va fi voia Sa.
A doua zi, Sfântul Nectarie s-a întâlnit cu primarul Eghinei, Nicolae Papas, care a făgăduit să repare chiliile rămase şi i-a cedat proprietatea noii mănăstiri. Ucenicele Sfântului Nectarie au rămas în Eghina, iar în duminici şi sărbători, arhimandritul Teodosie de la Mănăstirea Hrisaleondissa le trimitea unul dintre preoţii săi pentru a sluji în paraclis. Sfântul Nectarie a rămas mai departe director al Şcolii Rizarios până în anul 1908, când a demisionat şi s-a retras la mănăstirea din Eghina, pe care a rânduit-o ca pe o chinovie, ajungând să adăpostească mai târziu 33 de monahii. Una dintre monografiile sfântului aminteşte cuvintele sale aproape profetice spuse tinerelor monahii despre mănăstirea lor: „Eu vă zidesc un far, iar Dumnezeu va pune într-însul o făclie care va străluci în lung şi-n lat pe tot cuprinsul lumii. Mulţi vor vedea lumina şi vor veni aici în Eghina”.
Prima stareţă a mănăstirii a fost o monahie oarbă pe nume Xenia, una dintre cele mai apropiate fiice duhovniceşti ale Sfântului Nectarie, o tânără cu inimă caldă şi viaţă îmbunătăţită, care acum este propusă spre canonizare.
În primii ani de existenţă a mănăstirii, pe lângă făcea slujirea sa de duhovnic al chinoviei, Sfântul Nectarie, pe atunci în vârstă de 60 de ani, se îndeletnicea cu munca fizică anevoioasă – îngrijind grădina, aducând apă, sfărâmând piatră pentru construirea noilor chilii. Era de asemenea şi un cizmar desăvârşit, reparând pantofii călugăriţelor şi ai muncitorilor. Aflându-se despre dânsul că este văzător cu duhul şi într-o neîncetată stare de rugăciune, s-a răspândit faima sa de bătrân duhovnicesc şi mănăstirea a devenit un loc de pelerinaj deopotrivă pentru oamenii vestiţi şi cei de rând.
După 50 de zile de boală grea, Sfântul Nectarie s-a săvârşit în pavilionul de caritate al Spitalului Areteon din Atena, în ziua de 9 noiembrie 1920, la vârsta de 74 de ani. Trupul sfântului a fost dus înapoi în Eghina, unde a fost îngropat în curtea mănăstirii sale.
La câţiva ani după îngropare, precum este obiceiul în Grecia, sicriul a fost deschis pentru ca osemintele să fie scoase, spălate şi îngropate din nou. Spre uimirea lor, preoţii şi călugăriţele ce luau parte la dezgropare au aflat trupul sfântului cu totul nestricat, ca şi cum de abia adormise, şi chiar şi hainele arătau ca în ziua îngropării lui. În anul 1953, moaştele Sfântului au fost aşezate într-un sarcofag de marmură, într-un mic paraclis de lângă mormântul lui.
Pe 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.
Mai târziu, la poalele mănăstirii a fost construită o bazilică măreaţă, una dintre cele mai mari din Grecia, pentru a primi miile de pelerini ce vin în timpul verii şi în ziua prăznuirii sfântului.
Astăzi, capul sfântului este păstrat într-o mitră de argint în biserica mănăstirii, iar alte părţi din moaştele sfântului se află alături, într-o raclă de argint. Zilnic, mulţime de pelerini vin la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Eghina, pentru a se închina în biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Nectarie şi mormântul original. Loc de pelerinaj a devenit şi Chilia Sfântului Nectarie, păstrată aşa cum era în timpul vieţii Sfântului.
sursa www.doxologia.ro