RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Instalare a noului prefect la Iași după tăvălugul Orban. Nu avem însă subprefect

Încetarea mandatelor a fost decisă în şedinţă de guvern prelungită până târziu în noapte. La Iaşi, schimbarea s-a făcut în sens invers celei de acum 2 ani şi 9 luni: cel înlocuit atunci şi-a reluat ieri funcţia de la cel care fusese numit în locul lui.

Nu mai puţin de 28 de prefecţi au fost eliberaţi din funcţii într-o singură şedinţă de guvern, ieri-noapte. A fost ultimul punct pe lista de lucru a Executivului, într-o reuniune întreruptă timp de trei ore şi reluată seara târziu. În locul celor cărora li s-a încheiat mandatul au fost numiţi doar 13 noi prefecţi. La fel, 12 funcţii de subprefecţi au fost vacantate, dar numai două persoane au fost numite pe aceste poziţii: în Sibiu şi Timiş. Cu doar două excepţii motivate medical, toţi prefecţii au fost schimbaţi de la instalarea Guvernului Orban, pe 4 noiembrie.

 Aşa cum am mai relatat, revenirea lui Marian Grigoraş în biroul nr. 1 din Prefectura ieşeană nu este o surpriză. El a mai ocupat această funcţie în perioada februarie 2016 – martie 2017, fiind înlocuit de Marian Şerbescu. Acum, rocada s-a făcut în sens invers. „Planurile mele de viitor se subsumează atribuţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească prefectul“, a fost prima declaraţie a lui Marian Grigoraş după depunerea jurământului. „Mi-aş dori să fie un mandat fără evenimente deosebite, fără tensiuni sociale. Personal, îmi doresc să fiu implicat în calitate de prefect şi în virtutea competenţelor legale în demararea proiectelor importante de care Iaşul are nevoie: autostrada Iaşi-Tg. Mureş, Spitalul Regional de Urgenţă şi Centura Iaşului“, a mai spus el.

Printre cei 12 subprefecţi cărora Guvernul Orban le-a constatat încetarea detaşării temporare se află şi cel de Iaşi. Amintim că Adrian Blănaru a fost numit în această funcţie cu exact trei luni în urmă, detaşat fiind de la APIA Piatra Neamţ. În cazul lui, nu a fost desemnat însă niciun succesor, dar se pare că aceasta se va întâmpla totuşi la următoarea şedinţă de guvern. Pentru această funcţie a fost propus (de către PMP) Marian Tudoran, în prezent şeful Serviciului financiar contabil din Prefectură.

  

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Toate trenurile IR circulă cu reducere de 30% pe relația Suceava-Vatra Dornei

Redacția

Intrare gratuită ASTĂZI la Palatul Culturii. Evenimente de neratat de Ziua Unirii

Redacția

Proiectele județului Iași, susținute de Guvern

Redacția
Încarcă...