RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Victorie de etapă a lui Zuzan în dosarul „AgroComplex”

Ieri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a judecat primul termen al contestației în anulare formulată de către fostul secretar Mircea Zuzan împotriva deciziei definitive din dosarul „AgroComplex”.

Decizia magistraților a fost de a admite de principiu această acțiune, adică s-a constat că îndeplinește cerințele legale pentru a fi judecată.

Astfel, judecătorii au stabilit ca o soluție finală să fie dată pe 12 februarie 2020, atunci când este posibil ca aceștia să admită cererea de contestație în anulare și să dispună rejudecarea dosarului „AgroComplex”  de la zero. Zuzan și-a întemeiat această cale extarodinară de atac pe deciziile Curții Constituționale a României care au constatat nelegalitatea alcăturii completurilor de 5 și 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest dosar, Mircea Zuzan și Nicoleta Negrescu au fost singurii dintre cei 33 de inculpați care au primit pedepse definitive, cu suspendarea executării, din partea judecătorilor. Fostul secretar a fost obligat să plătească și suma datorată de AgroComplex Lunca Pașcani S.A., firmă la care primarul Dumitru Pantazi este acționar majoritar, către municipalitate, 130.000 de lei.

  

Datoria provine din neplata de către societatea amintită a contractului de închiriere a 50 de hectare de teren din cuva barajului. În 2007, această datorie a fost radiată ilegal de către Consiliul Local Pașcani, iar procurorii DNA au formulat acuzații de corupție împotriva funcționarilor publici, consilierilor locali și conducerii Primăriei de la acea dată.

Related posts

Cinci drumuri județene, totalizând aproape 30 de km, vor fi modernizate în Iași

Redacția

Echipe formate din angajați ai Primăriei și PSA încep din 19 ianuarie acțiunea de citire a apometrelor

Marius Parteni

Câinii cu stăpân din Pașcani, sterilizați pe banii francezilor! Primăria ce face?

Ema Roman
Încarcă...