RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Transplant neobişnuit: fetiţa de 11 ani a primit rinichi de la mama

O fetiţă în vârstă de 11 ani a primit zilele trecute un rinichi de la mama sa, în vârstă de 38 de ani, scăpând astfel de chinul şedinţelor de dializă. Transplantul a avut loc în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“, micuţa pacientă fiind diagnosticată din 2016 cu o boală autoimună care i-a afectat şi funcţia rinichilor.

„De atunci se află în evidenţele Spitalului de Copii, iar dacă nu ar fi făcut transplantul, fetiţa urma să înceapă şedinţele de dializă. Ambele paciente se simt bine acum şi se pregătesc de externare“, a declarat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii. Reprezentanţii spitalului au mai precizat că aceasta este cea de-a 22-a intervenţie de transplant din acest an, dintre care 13 au fost de la donator viu, şi doar nouă de la donator cadaveric.

Anul trecut au fost realizate până la finalul anului 30 de astfel de intervenţii. În continuare, numărul de transplanturi se menţine mic, având în vedere că pe lista de aşteptare se află peste 500 de persoane. Medicii susţin că este nevoie de iniţierea unei campanii pentru încurajarea donării de organe, existând şi o anumită reticenţă din partea oamenilor. Ultima prelevare de organe din zona Moldovei a avut loc la finalul lunii noiembrie, fiind salvate astfel două persoane care erau diagnosticate cu probleme de sănătate de mulţi ani de zile şi care au primit şansa la o viaţă normală, scăpând astfel de dializă. 

sursa www.ziaruldeiasi.ro

  

Related posts

Video de colecție: Cum era sărbătorită Sf. Parascheva la Iași în anul 1956

Redacția

Locuitorii din Grajduri și Ciurea, cu tradiții din Evul Mediu. Bulibașa: „Boala COVID-19 se teme de țigani”

Redacția

Tehnici de autoapărare predate de jandarmi și lecții de prim-ajutor de la reprezentanții ISU, la Târgul de Cariere Iași

Redacția
Încarcă...