NewsPascani.com
Iași

Un pensionar a fost ucis în bătaie de doi elevi în propria casă. Motivul pentru care tinerii au comis fapta abominabilă

Doi adolescenţi dintr-o comună din Iaşi, în vârstă de 15 şi 18 ani, au intrat într-o casă din sat cu gândul de a fura, însă nu s-au oprit doar la acest lucru. Pentru că au fost surprinşi de către propietar, tinerii l-au bătut crunt, iar acum sunt anchetaţi pentru omor.

Doi băieţi de 15 şi 18 ani, din comuna Belceşti, judeţul Iaşi, au intrat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în casa unui consătean. Aceştia au planificat, potrivit anchetatorilor, să spargă casa vecinului şi să fure nişte bunuri. Însă, bărbatul, un pensionar de peste 60 de ani, s-ar fi trezit, iar ce a urmat ar fi dus la moartea acestuia.  Potrivit primelor informaţii, cei doi l-au bătut crunt, provocându-i leziuni incompatibile cu viaţa, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Tânărul în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv.  „Instanţa admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în ce-l priveşte pe inculpatul Dracea F. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de omor, pe o durată de 30 de zile. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. În ceea ce îl priveşte pe minor, acesta trebuie supus unei expertize psihiatrice. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru omor, iar cercetările continuă. La audieri, inculpatul major a recunoscut comiterea faptelor. Şi minorul a confirmat în parte ce s-a întâmplat”, precizează magistraţii ieşeni, citaţi de bzi.ro În ceea ce-l priveşte pe celălalt suspect, având în vedere faptul că este minor, a fost transportat la Institutul de Psihiatrie „Socola”, din Iaşi. În astfel de cazuri, este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice în ceea ce îi priveşte pe suspecţii minori. Urmează ca medicii să stabilească dacă minorul a avut sau nu discernământ în momentul săvârşirii incidentului. 

sursa www.adevarul.ro

Related posts

Iesenii sunt disperati! Tot mai multe case sunt scoase la vanzare de catre banci

Redacția

Prefectul Olteanu va ţine audienţă la Paşcani

Oana Cordoneanu

Eveniment caritabil ,,Un sunet în tăcere”

Redacția
Încarcă...