NewsPascani.com
Poliție

Cal furat dintr-o gospodărie din suburbia Sodomeni

Un bărbat din suburbia Sodomeni a reclamat la Poliție că i-a fost furat calul din grajd. Acesta a cerut ajutorul la 112, vineri noaptea, după ce  a căutat animalul, împreună cu familia, pe mai multe câmpuri din zonă, însă nu a fost găsit.

Proprietarul, Valeriu Grădinaru, a precizat oamenilor legii că pe 29 noiembrie, între orele 20.00-22.00, i-a dispărut calul de culoare murg, nu avea semne particulare. În aceeași seară, în jurul orei 18.30, acesta a părăsit domiciliul pentru a merge la un priveghi, în apropierea locuinței sale. Pe la ora 20.00, când s-a întors, a observat că poarta care delimita cele două dependințe de casă, era deschisă, iar când a intrat în grajd, a sesizat lipsa cabalinei. Grajdul se află în curtea casei, ușa era închisă, însă nu asigurată.

La data de 30 noiembrie am fost sesizați de un bărbat de 55 de ani din Pașcani, cu privire la faptul că i-a fost sustrasă o cabalină dintr-o dependință a locuinței. A fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările continuă”, ne-a precizat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt IPJ Iași.

Persoanele care dețin informații ce pot să ajute la găsirea cabalinei, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de Poliție sau la numărul de urgență 112.

Related posts

Bestia din Buznea trimisă după gratii: A abuzat sexual o minoră și i-a furat cerceii

Marius Parteni

Caz misterios la Galaţi: Trei persoane au fost găsite moarte într-un apartament

Redacția

Femeie din Valea Seacă, urmărită internațional, arestată

Redacția
Încarcă...