NewsPascani.com
Administrație

Pantazi vrea mai mulți bani pentru încălzirea unei instituții, din cauza unei estimări greșite

O clădire a municipalității este din nou în atenția aleșilor locali, după ce primarul Dumitru Pantazi a solicitat urgent suplimentarea sumelor de bani alocate pentru montarea unei centrale termice. Este vorba despre sediul Serviciului de Taxe și Impozite locale, iar mâine consilierii locali convocați în ședință extraordinară vor trebui să-și exprime acordul pentru suplimentarea finanțării acestei lucrări cu 21.543 lei.

Suma este una mult mai mare decât ceea ce s-a estimat inițial, adică 16.065 de lei, iar inițiatorul proiectului, primarul Dumitru Pantazi, susține că această modificare este dată de faptul că trebuie schimbate caloriferele care s-au dovedit a fi colmatate.

De acești bani, se va înlocui atât instalația de distribuție a agentului termic, cât și caloriferele. În total, investiția va ajunge la valoarea de 37.608 lei.

Această decizie vine în contextul în care primarul Dumitru Pantazi anunța pe pagina sa de Facebook, vinerea trecută că „firmele care au câștigat licitațiile lucrează în continuare la montarea de sisteme de încălzire la Sediul Finanțelor Publice Locale și la Sediul Fostei Primării din centrul Municipiului”.

Tot în conformitatea cu cele postate de edil, la Serviciul Administrația Piețelor, în Piața Deal, a fost montată deja centrala și instalația de încălzire, iar la Hala Centrală din Piața Vale s-a montat noul branșament electric, urmând ca săptămâna viitoare să fie montate și aerotermele.

Loading...

Related posts

Zeci de mii de cereri pentru subventiile agricole la Iasi

Redacția

Reacția Primăriei la acuzațiile că a montat o cameră de luat vederi pentru a monitoriza un funcționar public

Răzvan Grecu

Am reușit imposibilul: hotărârile de Consiliu Local din perioada 1992-2007 sunt publice și pot fi consultate pe NewsPascani.com!

Răzvan Grecu
Încarcă...