RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Un pas către falimentul UE. Telegraph: Franţa va cere suspendarea spaţiului Schengen


În urma atacurilor teroriste de la Paris, pentru siguranța Franței și a celorlalte state europene, ministrul francez al Afacerilor Europene, Harlem Desir, a declarat că ar trebui ca frontierele Schengen să fie controlate mai drastic, transmite B1.ro.

  

 

„Nu doar Franța a fost atacată, ci întreaga Europă. Toți am fost loviți, vom răspunde împreună și vom învinge împreună terorismul și Daesh (gruparea Statul Islamic)”.

Oficialul francez a cerut să se ia decizii privind deblocarea proiectului privind Registrul auropean al numelor pasagerilor (PNR), combaterea traficului de arme dar și finanțarea teroriștilor. Acesta a mai cerut „posibilitatea consolidării controalelor la frontiere, atât în interiorul spațiului Schengen, cât și la frontierele externe”.

Potrivit The Telegraph, Franţa urmează să solicite oficial suspendarea Acordului Schengen si va cere celorlalte ţări membre ale zonei de libera circulatie sa reia controlul identitatii celor ce traverseaza granitele.

Această măsură va fi propusa la intalnire de urgenta a ministrilor de Interne din Uniunea Europeana de vineri, de la Bruxelles. “Francezii vor insista ca toti sa instituie controale la granita, in special Belgia, dar si zona euro. Va fi o suspendare temporara a Acordului Schengen”, a declarat o sursa diplomatică.

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Harlem Desir, a mai cerut și intensificarea cooperării statelor europene cu cele din coaliția internațională care luptă împotriva Statului Islamic (SI).

Sursa: Cotidianul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Viaţa tăietorilor de sare din Maramureş: în Evul Mediu erau plătiţi cu lumânări, sare, vite, postav sau florini

Redacția

Zvastica nu a fost mereu un simbol negativ. Ce semnificații avea în trecut

Redacția

Supercamionul lui Ceauşescu. ”Când îl vedeau, oamenii îşi făceau cruce”

Redacția
Încarcă...