NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local Poliție

Încă o victimă a accidentului rutier de astăzi a decedat! Un băiețel de 4 ani este în stare gravă la Iași!

Conform unui comunicat de presă emis de Biroul de presă al IPJ Iași, o altă victimă a accidentului rutier ce a avut loc în această după-amiază în apropierea localității Mogoșești, a decedat. Este vorba despre o femeie de 41 de ani, pasageră în autoturismul marca Ford.

În stare gravă la Iași se află un băiețel de 4 ani ce se afla în acel Ford alături de părinții săi. Acesta a fost transportat de la locul accidentului cu un elicopter SMURD la Iași.

„În urma impactului, două persoane, respectiv un bărbat de 40 de ani și o femeie de 41 de ani, au decedat. De asemenea, a rezultat rănirea altor trei persoane. Doi dintre conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă” se arată în comunicatul de presă remis de IPJ Iași.

Reamintim că în această după-amiază a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Conform informațiilor de la fața locului, în urma impactului o persoană a decedat, iar alte două au fost transportate la spital. În acest sens, pe lângă ambulanțele sosite la fața locului și echipele de descarcerare ale SMURD, a fost prezent și un elicopter pentru a transporta unul dintre răniți.

  

Într-un Ford Focus ce se deplasa dinspre Mogoșești Siret spre Pașcani se aflau doi soți și un copil de cinci ani. În autoturismul marca Peugeot se afla doi tineri din Botoșani care se deplasau spre Roman. Șoferul din Peugeot s-a angajat în depășirea unui WV Touran ce se deplasa în fața sa, lovind frontal Fordul Focus.

În urma impactului a rezultat decesul șoferului din Ford. Soția a fost grav rănită, în timp ce copilul a fost scos de niște șoferi opriți după eveniment.

Șoferul din Botoșani a fost scos din mașină de pompierii de la descarcerare. Colegul său a ieșit pe propriile forțe.

Advertisements

Related posts

VIDEO: Mercedes alb făcut zob de iubita fiului lui Sile Cămătaru după o nuntă

Redacția

La volanul unei mașini, pe o stradă din Pașcani, fără permis de conducere

Redacția

Taxele de înmatriculare și permise auto nu se mai pot plăti la ghișeu

Redacția
Încarcă...