NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Iată care sunt facultăţile care îţi oferă cele mai mari şanse de angajare

Absolvenţii de IT şi limbi străine au cele mai mari şanse de a-şi găsi un loc de muncă bine plătit.

 

Absolvenţii facultăţilor cu profil de inginerie software şi cei de limbi străine îşi găsesc cel mai repede un loc de muncă bine plătit, imediat după finalizarea studiilor. Aceştia au şi şansa unei ascensiuni rapide în carieră, potrivit unui studiu realizat de compania Smartree, unul dintre liderii pieţei de externalizare a proceselor de resurse umane din România. „Politehnica, Cibernetica, Limbile Străine şi chiar Medicina sunt acele facultăţi care garantează absolvenţilor că vor găsi foarte uşor un job odată cu terminarea studiilor sau chiar din perioada acestora. În plus, aceşti tineri sunt şi cel mai bine plătiţi, încă din primul an de activitate”, a declarat Raluca Peneş, coordonatorul specialiştilor HR Smartree.

  

Potrivit datelor companiei de recrutare, salariul lunar al unui absolvent de facultate cu profil IT poate începe de la 3.500-4.000 lei net. În cazul absolvenţilor de Limbi Străine, oficialul Smartree spune că, mai ales cunoscătorii de limbi exotice, pot obţine retribuţii salariale mai mari chiar de la primul loc de muncă.Astfel, comparativ cu vorbitorii de engleză, franceză sau italiană, ale căror salarii pot începe de la 2.000 lei net, vorbitorii de limbi străine exotice pot ajunge la un venit lunar de 4.000 lei net. „Dezvoltarea pieţei locale de outsourcing pe mai multe domenii a adus această nevoie de vorbitori de limbi străine cât mai diverse. Astfel, un tânăr care vorbeşte fluent suedeză, daneză, norvegiană, arabă, japoneză sau chineză nu va căuta pentru multă vreme un job”, a mai Peneş.

Medicii sunt o altă categorie de absolvenţi de care piaţa muncii are mare nevoie, absolvenţii acestor studii universitare având mai multe opţiuni după ce termină facultatea. Aceştia se pot orienta către sistemul de sănătate de stat, dar şi către spitalele şi clinicile private, unde salariul oferit este mai consistent decât în cazul celor de stat, potrivit cercetării de piaţă realizate de Smartree. Nu în ultimul rând, absolvenţii de Agronomie au şansa de a găsi un loc de muncă bine plătit, spune oficialul acestei companii, în condiţiile în care pe piaţă a crescut numărul investitorilor în agricultură. „Pe de altă parte, facultăţile ai căror absolvenţi au mari probleme în a-şi găsi un job sunt cele al căror profil nu este bine structurat. În aceste instituţii de învăţământ metodologia nu este coerentă şi nu există nicio specializare pe care absolvenţii se pot baza după absolvire. Se predau informaţii din multe domenii, dar nu se pune accent pe ce profesii se pot angaja tinerii absolvenţi sau care sunt etapele unei cariere, care trebuie parcurse în mod corect. Astfel de exemple de facultăţi sunt cele care nu au specializare strictă pe un anumit domeniu, precum Management sau Inginerie Economică”, a conchis Peneş. 

 

 Sursa: ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

Executorii judecatoresti incep anul in forta prin vanzari de amploare ale rau-platnicilor

Redacția

Familiile economisesc lunar doar 335 lei

Redacția

Omul de afaceri Cristin Zămosteanu face tranzacția anului! A vândut Hala Centrală unor miliardari, la un preț incredibil. Piața imobiliară este în creștere

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site