
Consiliul Județean Iași a demarat un proiect de modernizare a siguranței rutiere, prin iluminarea tuturor trecerilor de pietoni de pe drumurile județene.
Primele lucrări au început pe drumul județean DJ248A, urmând ca, în total, 360 de treceri de pietoni să fie modernizate și echipate cu iluminat.
Prin acest demers, Iașul devine primul județ din regiunea Moldovei care asigură iluminarea completă a trecerilor de pietoni pe drumurile județene, investiție menită să crească siguranța rutieră pentru participanții la trafic.



