RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Hotărârea privind salariile funcționarilor a fost corectată. Iată veniturile brute încasate de șefii Primăriei Pașcani! (DOC)

Proiectul privind modificarea hotărârii prin care în luna decembrie 2017 au fost stabilite salariile pentru funcții publice și contractual, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, a fost adoptat în ședința legisltivului local din data de 30 martie.

 

  

 La documentul depus pe masa aleșilor apare și minuta întâlnirii reprezentanților Sindicatului SINDPRIM cu reprezentanții Administrației Publice Locale, așa după cum a recomandat prefectul județului în adresa prin care înștiința Consiliu Local să revină asupra hotărârii care stabilea salariile angajaților, deoarece nu a fost adoptată cu respectarea legii. 

 Conform acestei minute, se poate constata că la nivelul angajaților există nemulțumiri legate de salariile din Primărie.

 Potrivit hotărârii adoptate, Dumitru Pantazi, primarul municipiului, are un venit brut de 12.350 lei, viceprimarul Gabriela Nedelcu -10.450 lei, în timp ce secretarul instituției, Irina Jitaru, 8428 lei. Administratorul public Gică Zanet are salariul la nivelul celui încasat de viceprimarul Nedelcu.

Document negocieri sindicat 

Related posts

Plombări pe strada Ion Creangă din Boșteni, înainte de turnarea stratului de asfalt!

Marius Parteni

Sistemul bani la schimb cu sticla goală mai așteaptă. RetuRO cere Guvenului amânarea cu trei luni a termenului de punere în funcțiune a SGR: “Ne aflăm într-un moment critic”

Redacția

ANUNŢ de la GUVERN: Românii care fac asta VOR FI SCUTIŢI DE IMPOZIT pentru TOTDEAUNA!

Redacția
Încarcă...