RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Hotărâre de Guvern: A7 ia startul la nord de Pașcani

Au fost adoptați indicatorii tehnico-economici ai segmentului Pașcani-Suceava: 9,25 miliarde de lei pentru 62 km de autostradă

„Autostrada Pașcani-Suceava” a marcat un jalon important: în ședința de ieri, Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici aferenţi acestui obiectiv de investiţii care va traversa trei județe, Iași (prin teritoriul administrativ al municipiului Pașcani și prin comunele Valea Seacă, Tătăruși și Lespezi), Botoșani și Suceava. După nodurile de la Pașcani, cu A8 și apoi cu DN 28A, următorul nod – și ultimul de pe teritoriul județului Iași – este prevăzut în dreptul localității Heci (comuna Tătăruși), cu descărcare în DJ 208F.

Este vorba de prima parte a prelungirii A7 până la granița de nord. Tronsonul Suceava-Siret este încă în stadiul de proiectare. Amintim că, inițial, de la Pașcani spre nord A7 urma să devină drum expres. Hotărârea adoptată ieri impune însă definitiv profilul de autostradă, cu două benzi pe sens, bandă mediană și benzi de staționare de urgență.

Segmentul Pașcani-Suceava măsoară 62 km lungime, fiind cu 11 km mai scurt decât actualul traseu dintre cele două municipii, pe DN 2/ E85. Traseul include 72 de poduri, pasaje și viaducte, cele mai lungi fiind cele care traversează râul Siret, 659, respectiv 845 de metri.

  

Cu o durată de execuție estimată la 30 de luni, investiția în valoare de 9,25 miliarde de lei va fi finanțată din fonduri externe nerambursabile (Programul Transport 2021-2027, din care este finanțată și A8) și de la bugetul de stat.

„Construirea acestei autostrăzi va contribui la scoaterea traficului greu și de tranzit din municipiile Suceava și Pașcani, la fluidizarea traficului și reducerea timpilor de parcurs, la diminuarea poluării”, se arată în prezentarea făcută ieri în reuniunea echipei guvernamentale.

Adoptarea hotărârii de guvern este ultimul pas înaintea scoaterii la licitație a contractelor de proiectare și execuție.https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/hotarare-de-guvern-a7-ia-startul-la-nord-de-pascani–1622956.html

Related posts

22 de proiecte pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Pașcani, de luni 31 octombrie

Răzvan Grecu

Doua baraje noi apara orasul Targu Frumos de viitura

Redacția

Ministerul Mediului vrea să facă cadou rețelele de apă ale Pașcaniului operatorului APA Vital

Marius Parteni
Încarcă...